MAI, discuții cu sindicatele care amenințau cu greva. Ce decizii s-au luat

Sursa foto: Facebook Lucian Bode
Sursa foto: Facebook Lucian Bode

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis deciziile luate în urma negocierilor purtate cu sindicatele care amenințau cu greva.

Publicitate

"La inițiativa ministrului afacerilor interne, Lucian Nicolae Bode, a avut loc astăzi, 30 mai 2023, la sediul MAI, o întâlnire de lucru intre conducerea ministerului si reprezentanți ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI.

Discuțiile au fost purtate pe două paliere, respectiv componenta salarială și cea referitoare la modificarea legii pensiilor militare.

Cu privire la componenta salarială s-a convenit ca, începând cu data de 1 iunie 2023, pentru soldele și salariile de funcție să fie aplicat nivelul acestora astfel cum este prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022.

Acest lucru înseamnă că soldele și salariile de funcție vor fi majorate la nivelul acestora prevăzut de lege pentru anul 2022, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie, care se plătesc în luna iulie 2023.

Referitor la indemnizații/sporuri și celelalte drepturi care compun veniturile salariale ale personalului militar și polițiștilor din cadrul MAI, s-a convenit ca acordarea acestora în integralitate, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, să fie avută în vedere la prima rectificare bugetară din acest an.

În privința legii pensiilor militare, proiect de act normativ aflat în dezbatere în Parlament, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a informat reprezentanții sindicatelor prezenți la întâlnire de faptul că va susține toate amendamentele formulate și asumate de instituțiile din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, amendamente cu care sindicatele din MAI sunt de acord.

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne își reafirmă disponibilitatea la dialog cu reprezentanții sindicatelor de la nivelul structurilor ministerului pentru a găsi soluții care să poată fi aplicate pentru rezolvarea tuturor problemelor existente în sistem, de la cele legate de salarizare până la cele de ordin logistic sau de condiții de muncă", a transmis MAI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel