Mai mulți jurnaliști, puși la zid după tragedia de la Colectiv

Convenția Organizațiilor de Media (COM) a transmis că la amplificarea efectelor tragediei din Clubul Colectiv au contribuit mai mulți jurnaliști care au lăsat deoparte principiile profesionale.

În urma analizei de presă realizate de membrii COM s-a constatat un număr îngrijorător de abateri de la lege și de la dentologia jurnalistică.

Vă prezentăm câteva dintre cele mai grave astfel de încălcări, cu scopul ca astfel de derapaje să nu se mai repete.

"La scurt timp după izbucnirea incendiului din clubul Colectiv au fost difuzate - atât de către canalele media profesioniste, cât și în rețelele de socializare - imagini cu puternic impact emoțional, neblurate.

Au existat multiple situații în care unele instituții de presă au pus accent pe elementele morbide, pe durerea rudelor și au prezentat evenimentele într-o notă lipsită de respect și de empatie față de suferințele celor implicați.

Alți comunicatori publici au lansat în spațiul public, fără să verifice informația și fără să consulte și părțile implicate/ acuzate, verdicte și judecăți de valoare care au pus într-o lumină proastă fie victimele și apropiații acestora, fie persoane sau instituții care au contribuit la operațiunile de salvare.

[citeste si]

Au existat redacții care au încălcat recomandările CNA privind mediatizarea funeraliilor victimelor din incendiu.

Alți comunicatori publici au mediatizat puncte de vedere ale unor persoane care pretindeau că aveau puteri paranormale, care alimentau conspirații morbide, fără bază factuală (de exemplu: că numărul victimelor a fost mult mai mare, dar a fost ținut ascuns).

Considerăm că astfel de abateri comise de angajați media din plan local și național sunt de natură să distorsioneze dezbaterea publică și să decredibilizeze imaginea breslei în ansamblul ei. Mai mult, transmit publicului mesajul că astfel de practici sunt acceptabile și, ca atare, pot fi reproduse și în rețelele de socializare.

În aceste condiții, le recomandăm insistent tuturor jurnaliștilor și comunicatorilor publici să respecte Codul Deontologic Unic al Jurnalistului și să țină cont de ghidul de bune practici pentru mediatizarea situațiilor traumatice", transmite COM. Sursa: ActiveWatch.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel