Mai multe cuburi cu afișaj electoral aparținând USR, luate de vânt și rostogolite în stradă. Pericol real pentru trecători

foto: Like Timișoara, Facebook
foto: Like Timișoara, Facebook

Timișorenii se pot trezi oricând cu reclamele electorale ale USR peste ei, la propriu. Designul cuburilor le face instabile, și asta pentru că au susținere doar pe un unghi înclinat.

Publicitate

O pală de vânt ușor a adus haos și panică în Timișoara după ce mai multe cuburi expozoare cu reclame electorale ale USR și ale candidaților Fritz și Drulă au fost aruncate în aer ia unul dintre ele chiar s-a rostogolit pe carosabil. Evident, mai mulți trecători au fost la un pas să fie loviți de obiectele metalice în derivă, drept pentru care au apărut nemulțumiri în rândul cetățenilor.

Pericol pentru pietoni și mașini

În două locații-cheie din Timișoara, Piața Operei și bulevardul Gheorghe Lazăr, situația a fost cu atât mai tensionată. În mod obișnuit, aceste cuburi sau corturi ar trebui să fie bine ancorate, fie de obiecte fixe din jur, fie la sol. Din păcate, această măsură de precauție a fost dificil de aplicat, deoarece aceste structuri se aflau fie pe trotuare de asfalt, fie pe pavaj, precum cele din piețele Operei sau Libertății.

Un părinte îngrijorat și-a împărtășit îngrijorarea pe pagina de Facebook „Like Timisoara”, povestind cum copilul său în vârstă de 5 ani a fost aproape lovit de unul dintre cuburile dărâmate din Piața Operei. În comentariul său a întrebat retoric cât de inconștient poate fi primarul, punând sub semnul întrebării siguranța publică și competența administrativă a acestuia.

Într-o fotografi publicată și pe Like Timișoara se poate observa, sub cubul din Piața Operei, o improvizație din cioturi de dale de beton, puse tocmai pentru a stabiliza structura metalică. Structură care, din pricina designului, nu are cea mai bună susținere pe un unghi înclinat, iar la un vânt de intensitate medie se poate destabiliza cu ușurință.

Cât privește cubul de pe Gheorghe Lazăr, se poate observa că aici nici măcar nu s-a mai obosit nimeni să pună o piedică, chiar și improvizată din pietre, care să susțină cât de cât scheletul metalic.

Prinde orbul, scoate-i ochii!

În mod normal, vina și răspunderea pentru eventuale tragedii ar trebui să pice pe umerii firmei care a cerut autorizația temporară la primărie, cât și a autorității care a autorizat structura autoportantă de publicitate, Primăria Timișoara, în cazul de față. Doar că... din lege lipsesc prevederile expres referitoare la mijloacele temporare de fixare sau ancorare a acestor structuri. Prin urmare, nu există nicio sancțiune specifică pentru această situație.

Cuburile sunt încadrate conform Legii 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, în categoria "structură de publicitate autoportantă - cadru suport amplasat la sol, fără fundație sau alt sistem de fixare, stabilizat prin propria greutate, pe care sunt dispuse fețe realizate din materiale ușoare de tip mesh, plasă fină, pânză și altele asemenea, pe care se află imprimate reclame și mesaje publicitare".

Într-un clip postat de publicația Renașterea Bănățeană se poate vedea amplasarea defectuoasă a cuburilor electorale:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel