Un număr de 14 organizaţii neguvernamentale solicită Prefecturii Capitalei să verifice în ce măsură în şedinţele Consiliului General al Municipiului Bucureşti este respectat pluralismul de opinii, garantat de legislaţie.
'În ultimele două şedinţe ale Consiliului General (10.04.2020 şi 30.04.2020) am observat nenumărate solicitări ale consilierilor opoziţiei de a lua cuvântul, care fie sunt ignorate de preşedintele de şedinţă, fie luarea cuvântului este permisă doar după ce procedura de vot cu privire la proiectul de hotărâre aflat în discuţie s-a încheiat. În fapt, la nivelul şedinţelor de Consiliu General, în acest moment, consilierilor din opoziţie li se permite rar, aleator şi cu abrupte întreruperi să ia cuvântul. În condiţiile organizării şedinţelor de Consiliu General online, prezentarea punctului de vedere al consilierilor din opoziţie este cu atât mai dificilă', reiese din solicitarea organizaţiilor semnatare, postată pe site-ul stareademocratiei.ro.
Semnatarii adaugă că în înregistrările video ale celor două şedinţe se pot 'observa timpi complet disproporţionaţi între luările de cuvânt ale primarului general şi viceprimarului, pe de o parte, şi luările de cuvânt ale consilierilor din opoziţie, pe de altă parte'.
'Considerăm că prin lipsa de dialog şi dezbatere în cadrul şedinţelor Consiliului General interesul public este profund afectat. Dincolo de faptul că dezbaterile pot îmbunătăţi calitatea deciziilor luate de administraţie, acestea sunt importante şi pentru că dau şansa publicului de a înţelege mai bine conţinutul proiectelor de hotărâre, avantajele sau dezavantajele lor', adaugă organizaţiile.
Acestea subliniază că pluralismul de opinii este 'un principiu de bază al oricărei democraţii', dar este prevăzut şi în Codul administrativ, conform căruia: 'Consilierii locali participă la dezbateri în ordinea înscrierii la cuvânt. Consilierii locali sunt obligaţi ca în cuvântul lor să se refere exclusiv la problema care formează obiectul dezbaterii', respectiv 'Asupra proiectelor de hotărâri au loc dezbateri generale şi pe articole, consilierii locali, precum şi ceilalţi iniţiatori prezenţi la şedinţă putând formula amendamente de fond sau de formă. Amendamentele se supun votului consiliului local în ordinea în care au fost formulate'.
Solicitarea este semnată de ActiveWatch, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, Asociaţia Miliţia Spirituală, Funky Citizens, Asociaţia Dexonline, Centrul pentru Inovare Publică, E-Romanja, MozaiQ, Federaţia Organizaţiilor Nonguvernamentale pentru Servicii Sociale - FONSS, Centrul Filia, Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti, Asociaţia CIVICA, OPTAR: Organizaţia pentru Promovarea Transport Alternativ în România, Greenpeace România, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu