Mai mulți deputați PNL cer eliminarea cotei de impozitare aplicată dividendelor din fondurile de pensii administrate privat şi de pensii facultative

Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels

Mai mulţi deputaţi PNL au depus la Parlament un proiect legislativ prin care se prevede eliminarea cotei de impozit pe dividende aplicată fondurilor de pensii administrate privat şi fondurilor de pensii facultative.

Potrivit proiectului, care modifică în acest sens art. 43 alin 5 al Codului Fiscal, care stabileşte aplicarea cotei de impozitare de 8% dividendelor, 'prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română fondurilor de pensii administrate privat, fondurilor de pensii facultative şi organismelor de plasament colectiv fără personalitate juridică, constituite potrivit legislaţiei în materie'.

'Aceste dispoziţii se aplică începând cu distribuirile de dividende realizate în baza situaţiilor financiare depuse la organele competente pentru anul 2023', mai prevede propunerea legislativă.

Iniţiatorii, deputaţii PNL Bogdan Huţucă, Gabriel Andronache, Mara Calistra şi Florin Roman, menţionează în expunerea de motive a proiectului că, până la intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului 16/2022 privind măsuri fiscale, impozitul pe dividende nu se aplica dividendelor încasate de fondurile de pensii administrate privat şi fondurile de pensii facultative.

De asemenea, sunt scutite de impozit dividendele plătite către fondurile de pensii nerezidente, astfel cum acestea sunt definite în legislaţia statului membru al UE sau în unul din statele SEE, cu condiţia existenţei unui instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii.

'Modificările aduse Codului Fiscal prin OG 16/2022 au introdus impozitul pe dividende de 8% şi dividendelor distribuite sau plătite fondurilor de pensii administrate privat şi fondurilor de pensii facultative.

Această prevedere se aplică veniturilor din dividendele distribuite după data de 1 ianuarie 2023. Prin prezentul proiect, propunem revenirea la conţinutul prevederilor fiscale anterioare modificărilor aduse prin OG 16/2022 pentru modificarea şi completarea legii 227/2015 privind Codul Fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale', arată iniţiatorii, potrivit Agerpres.

Proiectul este semnat de 26 parlamentari liberali şi va intra mai întâi în dezbaterea Senatului. Camera Deputaţilor este for de decizional. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel