Tensiunile dintre Azerbaijan și Armenia au escaladat, în prezent, mai mulți soldați armeni pierzându-și viața la datorie.
Mai mulți soldați armeni au fost uciși sau capturați într-o busculadă violentă la granița cu Azerbaidjan, relatează BBC. Armenia a declarat că unele dintre trupele sale au fost ucise și două poziții de luptă au fost pierdute, în timp ce Azerbaidjanul a spus că doi dintre soldații săi au fost răniți.
Șase mii de vieți au fost pierdute în războiul de anul trecut asupra teritoriului disputat din Nagorno-Karabakh. Tensiunile au rămas active în zonă de când conflictul s-a încheiat într-un acord de pace instabil intermediat de Rusia.
Marți, Armenia a cerut Rusiei, un aliat cheie în domeniul securității, cu legături de lungă durată cu fosta republică sovietică, să ajute la apărarea suveranității sale teritoriale împotriva Azerbaidjanului.
Armenia a dat vina pe trupele azere pentru cea mai recentă izbucnire a violențelor și a spus că 12 soldați au fost capturați. Nu a confirmat imediat detaliile victimelor, dar șeful comisiei de relații externe a parlamentului, Eduard Aghajanyan, a declarat că 15 soldați ar fi murit. Azerbaidjanul a mai transmis că forțele sale au răspuns la un atac al armenilor asupra pozițiilor sale.
Ministerul Apărării a declarat că Armenia „a lansat o operațiune militară bruscă” pentru „a lua poziții mai avantajoase” în regiunile de la granița sa de est cu Azerbaidjan.
Dar, potrivit Ministerului de Externe al Armeniei, forțele azere au atacat granița de est, ca parte a unei politici începută în mai, care vizează infiltrarea în două zone armene, Syunik în sud-est și Gegharkunik în est. Ministerul Apărării din Armenia a declarat că situația de la granița de est rămâne „extrem de tensionată”.
Guvernul armean din Erevan a făcut apel la Rusia și restul comunității internaționale pentru a primi ajutor în vederea retragerii forțelor azere.
Citește și: Azerbaijan: 12 morți și zeci de răniți în urma atacului cu rachetă din Ganja. Armenia respinge acuzațiile
Te-ar mai putea interesa și: Azerbaijan. O explozie cauzată de un vulcan noroios a avut loc în Marea Caspică
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News