MAI neagă că există un acord semnat cu China pentru înfiinţarea de 'secţii de poliţie ilegale'

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a precizat luni că nu există un acord semnat cu autorităţile din Republica Populară Chineză care să permită înfiinţarea unor 'secţii de poliţie ilegale', după ce în spaţiul public au apărut informaţii pe această temă.

Potrivit Biroului de presă al MAI, toate documentele bilaterale de cooperare existente în domeniul de competenţă al MAI, indiferent de statul cu care au fost semnate, respectă legislaţia internă a României şi pe cea internaţională.

'Vă asigurăm că Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile specializate, desfăşoară constant, conform competenţelor, activităţi pentru a se asigura că, pe teritoriul României, nu sunt desfăşurate activităţi care să aducă atingere siguranţei naţionale, ordinii publice şi drepturilor cetăţenilor', arată sursa citată. Reacţia vine în urma unui articol publicat de CNN, potrivit căruia China ar fi deschis în mai multe ţări, printre care şi România, 'secţii de poliţie' cu scopul de a-şi supraveghea cetăţenii care trăiesc peste graniţă. 

Citește și - Cum faci să arestezi oameni pentru că postează pe internet despre coji de banană, fără a te afunda și mai mult în ridicolul care deja îți subminează regimul? - Analiză New York Times

O analiză a New York Times, citată de Rador, face o radiografie a protestelor masive din China, precum și a represaliilor autorităților contra manifestanților.

Un banc sovietic care circulă de multă vreme în China menționează că un om e arestat pentru că a ieșit să protesteze în Piața Roșie din Moscova cu o coală albă de hârtie în mână. „De ce mă arestați? N-am spus nimic”, obiectează omul într-una din versiunile bancului. La care polițiștii îi răspund: „Da, dar toată lumea știe ce ai vrea să spui”.

Acest banc vechi constituie inspirația pentru unele dintre colile albe de hârtie afișate de protestatarii din China în ultimele zile. Toți chinezii știu ce vor să spună protestatarii, chiar dacă le e frică s-o rostească.

Și atunci când oricine poate completa în minte colile albe de hârtie cu frustrarea și furia resimțite de atât de mulți chinezi de rând, aceasta e o provocare pe care împăratul de facto Xi Jinping nu o poate suprima la fel de ușor cum poate aresta un protestatar. Xi și-a cultivat cu meticulozitate un cult al personalității care-l prezintă drept bunul „Unchi Xi” – și al cărui slogan ar putea fi „Facem China măreață din nou” -, însă acum a devenit evident că în marile orașe mulți îl consideră un dictator încăpățânat, fără scrupule și nici măcar foarte eficient.

Prin urmare, unde vor duce aceste proteste? 

Se spune frecvent că aceste manifestații sunt un ecou al mișcării Tiananmen din 1989, și chiar nu sunt atât de diferite. Demonstrațiile din 1989 au avut loc în peste 300 de orașe din întreaga Chină, au scos peste 1 milion de oameni în centrul Beijingului, au blocat accesul în sediul conducerii, Zhongnanhai, și au avut de beneficiat de pe urma unei lupte interne paralizante pentru putere, care a întârziat reprimarea. Acum, din contră, regimul Xi deja înhață protestatari și controlează lumea în metrou pentru lucruri interzise, cum ar fi să nu aibă aplicația Instagram instalată în telefon.

A contesta astăzi guvernul chinez e echivalent cu a cere să fii închis. În Shanghai un bărbat a fost arestat pentru că făcuse niște comentarii voalate ținând niște flori în mână, astfel încât e dificil de văzut cum ar putea persista o rezistență fățișă.

De-a lungul istoriei Chinei protestele în masă au apărut nu când condițiile erau intolerabile (foametea din 1959-1962), ci atunci când oamenii au crezut că pot protesta fără să pățească mare lucru, cum a fost Campania celor 100 de Flori din 1956, incidentul din 5 aprilie din 1976, perioada de relaxare „Zidul Democrației” din 1978-79, protestele studențești din 1986 și Tiananmen în 1989.

Și totuși, în 1989 eram șeful biroului din Beijing al acestui ziar, iar mai toată lumea credea că un protest major era imposibil în acel an – până când a avut loc. Curajul uman e contagios, dar și impredictibil.

Așadar, fugiți de oricine vă prezice plin de încredere direcția în care se va îndrepta China. Unul dintre puținele elemente de continuitate prezente în ultimii 150 de ani în China a fost apariția periodică și neașteptată a discontinuității.

„E foarte important, întrucât e o breșă decisivă în «Marea Tăcere»”, a declarat Xiao Qiang, fondator și editor al publicației China Digital Times. „E o informație ce ține acum de domeniul public faptul că împăratul nu poartă haine.” Vezi continuarea aici!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News