Medicul principal al FIFA a avertizat despre efectele continuării sezonului 2019-2020 și a sugerat ca autoritățile fotbalistice să se gândească la următorul sezon.
Medicul principal al FIFA a avertizat despre efectele continuării sezonului 2019-2020 și a sugerat ca autoritățile fotbalistice să se gândească la următorul sezon, conform BBC.
Michel d'Hooghe a spus „ca doctor" că ar fi „sceptic" despre continuarea ligilor domestice de fotbal, în pandemie. Șeful Comitetului medical al FIFA a povestit, pentru BBC Sport: „Propunerea mea, dacă este posibil, este să evităm să jucăm fotbal în următoarele săptămâni".
„Încercați mai bine să vă pregătiți pentru începerea competiției de sezonul viitor", a adăugat Michel d'Hooghe.
Ligiile europene au termen până pe 25 mai să transmită UEFA dacă vor să completeze sau să pună capăt sezoanelor.
„Există un risc și nu este un risc cu consecințe mici", a continuat doctorul. „Pot fi consecințe mortale și de aceea sunt foarte atent, cerând tuturor să fie grijulii înainte să decidă dacă vor să mai joace iarăși. Vorbesc ca un doctor, nu vorbesc ca un organizator de meciuri, însă, pentru moment, din punctul de vedere medical aș fi foarte sceptic".
Belgianul a adăugat că va fi extrem de dificil să practici distanțarea socială în fotbal, iar unele „reguli igienice" ar trebui impuse dacă sezoanele vor continua. „Cum vei reuși să nu iei contact direct?", a spus el. „Aceasta este întrebarea".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu