Dialogul cu autoritățile române continuă, anunță Comisia Europeană despre tranșa a doua din PNRR.
"Comisia Europeană evaluează încă cea de-a doua cerere de plată. Precizăm că o decizie finală din partea Comisiei Europene privind tranşa II încă nu a fost emisă. Dialogul constructiv dintre autorităţile române şi Comisia Europeană pe cea de-a doua cerere de plată continuă", se subliniază într-o precizare transmisă de CE, conform Agerpres.
Nu același lucru îl transmitea Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în urmă cu o zi, când anunța că ”România a finalizat o nouă etapă a dialogului cu Comisia Europeană privind plata celei de-a doua tranșe de plată din PNRR, în valoare totală netă de 2,81 miliarde euro. Cererea de plată vizează 51 de jaloane și ținte”.
”În acest fel, alături de prefinanțare și prima tranșă din PNRR, țara noastră va beneficia cumulat de plăți de aproape zece miliarde de euro din cadrul acestei importante resurse de finanțare europeană. De la debutul implementării planului, au fost deja semnate peste 8.500 de contracte cu beneficiarii PNRR, în valoare de 11 miliarde de euro.
Dialogul pentru clarificarea condițiilor necesare pentru considerarea ca fiind îndeplinite în întregime jaloanele 129 și 133, în raport cu constatările Autorități de Audit, vizează valoarea de 143 de milioane de euro, aferentă celor două jaloane.
În conformitate cu prevederile Regulamentului european 241/2021, plata aferentă celei de-a doua tranșe poate fi efectuată pentru valoarea de 2,67 miliarde euro, urmând ca diferența de 143 de milioane euro să fie efectuată după finalizarea procedurii de clarificare a termenilor de îndeplinire a condițiilor specifice jaloanelor 129 și 133, într-un interval de maxim 6 luni.
În acest sens, România a elaborat deja un plan de acțiuni, care include următoarele etape:
• Pentru Jalonul 129, Semnarea contractelor pentru construirea unei capacități de electrolizoare noi de cel puțin 100 MW – Responsabil Ministerul Energiei
1 – Obținerea scrisorilor de confort angajante din partea tuturor beneficiarilor cu care s-au semnat contracte de finanțare;
2 – Realocarea din PNRR sau alocarea de la bugetul de stat a bugetului necesar încheierii contractelor de finanțare cu cei 2 potențiali beneficiari care nu s-au mai încadrat în bugetul apelului de producție de hidrogen verde;
3 – Încheierea contractelor de finanțare (cu existența scrisorilor de confort angajante) și cu cei 2 potențiali beneficiari care nu s-au mai încadrat în bugetul apelului de producție de hidrogen verde;
4- Derularea auditului de follow up din partea Autorității de audit și rezolvarea oricăror constatări noi sau restante de către Ministerul Energiei;
5 – Transmiterea de către MIPE la Comisia Europeană a informațiilor și datelor referitoare la îndeplinirea observațiilor COM.
• Pentru Jalonul 133, Semnarea contractelor pentru proiecte de cogenerare de înaltă eficiență pe gaz și încălzire centralizată – Responsabil Ministerul Energiei
1 – Obținerea scrisorilor de confort angajante din partea tuturor beneficiarilor cu care s-au semnat contracte de finanțare,
2 – Confirmarea existenței unui teren lipsit de sarcini pentru realizarea proiectului CHP din contractul de finanțare încheiat între Ministerul Energiei și Primăria Constanța;
3 – Încheierea contractului de finanțare (cu respectarea întocmai a prevederilor Ghidului solicitantului) cu Primăria Municipiului Craiova;
4- Derularea auditului de follow up din partea Autorității de audit și rezolvarea oricăror constatări noi sau restante de către Ministerul Energiei;
5 – Transmiterea de către MIPE la Comisia Europeană a informațiilor și datelor referitoare la îndeplinirea observațiilor COM” mai anunță comunicatul de presă care, în final, preciza că dialogul, de fapt, nu este finalizat: ”Comisia Europeana evaluează încă cea de-a doua cerere de plată. Precizam că o decizie finală încă nu a fost emisă. Dialogul constructiv dintre autoritățile române si Comisia Europeana pe cea de-a doua cerere de plata continuă”, ci doar o etapă a sa, așa cum transmite la începutul comunicării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu