Actriţa Maia Morgenstern a afirmat că un coleg de breaslă i-a transmis că îi va face plângere penală.
"Primesc un mesaj de la un prieten. Bun prieten și coleg. Bine, mai tânăr:
"Vă fac plângere penală, draga mea! Vă dau în judecată, scumpă doamnă! Pentru ipocrizie, pentru ticăloșie. Pentru dublă măsură. Pentru zădărnicirea minților și a dreptei judecăți. Pentru că îmi jigniți inteligența și-mi batjocoriți logica. Ba susțineți că nu-i nevoie de spectacole, că-i periculos, că ne îmbolnăvim cu toții... Ba susțineți tot felul de evenimente indoor. Streaming, vezi Doamne...
CITEŞTE ŞI:
Ba vă sufocați de indignare că nu poartă lumea mască, ba promovați senină tot felul de afaceri, care mai de care mai împachetate în sloganuri tulburătoare și legate cu fundițe. Ba ziceți că nu moare nimeni fără teatru, ba suntem martorii unui adevărat miracol: vânzarea de bilete. La un eveniment măreț, desigur. Desfășurat într-un spațiu închis. Fără mască, cu mulți participanți (pentru că în afară de marii artiști, mai sunt și tehnicienii... sau ăștia nu contează, distinsă artistă?!?!).
Bag seama că de distanțare, nici nu poate fi vorba.Sper că măcar testele să fi fost făcute pe bune, că tot faceți reclamă..."", a scris Maia Morgenstern pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu