Autorităţile de la Chişinău nu au certitudinea că furnizorul energetic rus Gazprom va respecta contractul cu Moldovagaz, în contextul în care, de la 1 octombrie, conform contractului, preţul de achiziţie a gazului ar trebui să scadă semnificativ, a declarat luni preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, citată de Deschide.md şi IPN.md.
'În sectorul energetic, nu avem certitudinea că Gazprom va respecta contractul cu Moldovagaz. Amintim că, din 1 octombrie, conform contractului, preţul de achiziţie a gazelor trebuie să fie semnificativ mai mic', a afirmat Maia Sandu, referindu-se la reuniunea Consiliului Suprem de Securitate, care a avut loc sâmbătă.
'Autorităţile statului sunt pregătite să acţioneze în orice situaţie, după scenariile pregătite anterior. Cetăţenii vor avea sprijinul guvernului şi în această iarnă, aşa cum l-au avut în iarna trecută', a dat asigurări ea.
Republica Moldova 'are rezerve de gaze naturale doar pentru luna octombrie', a declarat Maia Sandu, adăugând că instituţiile statului urmează să decidă ce vor întreprinde mai departe.
Maia Sandu a menţionat că, în situaţia în care Gazprom nu-şi va îndeplini obligaţiile contractuale, statul are anumite rezerve pentru luna octombrie, iar după aceea vor fi puse în aplicare celelalte planuri care s-au elaborat pentru un astfel scenariu.
'Discuţii au loc în fiecare lună şi de fiecare dată facem referire la contract. Republica Moldova sau, mai bine-zis, Moldovagaz are un contract, în conformitate cu el din 1 octombrie preţul pentru consumatorii din Republica Moldova ar trebui să scadă semnificativ. E de datoria Gazprom-ului să-şi respecte obligaţiile contractuale. Rămâne să vedem dacă vor face sau nu acest lucru', a mai spus Maia Sandu, citată de IPN.
În cadrul reuniunii Consiliului Suprem de Securitate de la Chişinău au fost abordate de asemenea schimbările care ar putea interveni în regiune şi, în particular, în Republica Moldova în urma mobilizării parţiale declanşate în Federaţia Rusă şi a aşa-ziselor referendumuri organizate de Moscova în patru regiuni din Ucraina (Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson) aflate sub controlul integral sau parţial al armatei ruse, precum şi a ameninţările proferate de preşedintele Vladimir Putin privind eventuala utilizare a armelor neconvenţionale, notează Deschide.md.
În regiunea separatistă Transnistria trăiesc în jur de 200.000 de persoane cu dublă cetăţenie, moldovenească şi rusă. Maia Sandu a spus că există riscul ca unii dintre aceşti oameni să poată fi chemaţi la arme de către Rusia, scrie Agerpres.
Pentru a împiedica să se întâmple asta, noi analizăm posibilitatea aplicării procedurii de revocare a cetăţeniei moldoveneşti pentru acele persoane (cu paşapoarte ruseşti) care luptă de partea agresorului, a explicat ea.
Examinăm posibilitatea înăspririi pedepsei pentru cetăţenii moldoveni (fără paşapoarte ruseşti)... care se află în rândurile forţelor armate ale agresorului, a subliniat preşedintele Republicii Moldova.
Maia Sandu a adăugat că au loc consultări cu Moscova pentru a preveni cazurile în care cetăţeni moldoveni să fie chemaţi la arme.
Rusia are staţionate trupe de menţinere a păcii în Transnistria de la începutul anilor '90, atunci când separatiştii pro-ruşi au scos de sub controlul Chişinăului cea mai mare partea a regiunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu