Directorul SRI, George Maior, a participat, sâmbătă, la lansarea volumului de sociologie "Mitologii, fantasme şi idolatrie" a lui Vasile Dâncu, ocazie cu care i-a sugerat autorului să analizeze, într-o carte viitoare, dacă televiziunile de ştiri utilizează corect conceptul de "breaking news".
"Vă recomand călduros această carte (lansată sâmbătă de Vasile Dâncu, n.r.), pentru că veţi înţelege mai bine de ce aceste lucruri sunt văzute prin perspectiva actuală şi de ce nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi vreodată de o anumită idee despre ce înseamnă breaking-news. I-am şi recomandat lui Vasile, şi sper să apară într-o carte viitoare a sa, să analizeze toată istoria breaking news-urilor din România şi să vadă cât de importante au fost unele dintre ele, sau cât de lipsite de relevanţă au fost cele mai multe. Un scriitor ca Fănuş Neagu se dezbate cinci minute, după care, evident apare o ştire despre copilul lui Irinel Columbeanu. Este acest amestec productiv pentru evoluţia noastră intelectuală, socială? Este acest amestec expresia unei realităţi din care nu putem scăpa? Vasile Dâncu crede că măcar trebuie să ne punem această problemă şi să încercăm ca, prin înţelegea ei, să evoluăm către ceva calitativ", a spus Maior la lansarea volumului "Mitologii, fantasme şi idolatrie" semnat de Vasile Dâncu, scrie Mediafax.
Directorul SRI a specificat că vorbeşte în calitate de "evident, prieten" al lui Dâncu şi de "admirator al operei, al scrisului" acestuia. Maior a precizat că această postura îi permite să vorbească "degajat, dincolo de arice aspect formal, instituţional".
"Vasile Dâncu este un intelectual deosebit şi este un intelectual complex. (...) Eu cred că această carte este şi o carte de sociologie, o carte de hipersociologie, în sensul că, fără să atace societate în ansablu, apartent, Vasile Dâncu o descompune în concepte fundamentale şi, astfel, o recreează aşa cum o observă prin aceste concepte. În carte sunt întrebări, comentarii şi judecăţi asupra multor lucruri care ne afectează astăzi, de la lumea mondenă până la lumea politicii, până la lumea socială, sunt fragmente din societate care sunt supuse unei analize critice şi care sunt dezvăluite aparent fragmentar, dar care, în final, se crează un concept unitar asupra a ceea suntem ca societate. Este probabil singura carte de sociologie care realizează acest lucru din multiple perspective", a declarat George Maior.
El a mai spus că Dâncu analizează ce se întâmplă cu acest "advărat bombardament informaţional la care suntem supuşi prin diverse media".
"De ce este important ca noi să înţelegem fenomenul Beckham sau fenomenlul Oana şi Pepe, fenomenul Irinel Columbeanu, toate aceste chestiuni pe care le vedem permanent la televizor şi care, parcă, le sugerează în subtext Vasile Dâncu, parcă creează o altă realitate sau aceasta este chiar realitatea în care ne mişcăm în acest moment. Este destul de deprimant acest lucru din punct de vedere al revenirii la o serie de valori fundamentale cu care, poate, dar nu suntem siguri, eram odată obişnuiţi. Această avalanşă de mondernitate privitoare la viaţa privată a unor personaje, generare de mitologii destul de vulgare în spaţiul public. Ce se întâmplă cu noi în faţa acestui fenomen? Vasile Dâncu are curajul de a pune această problemă şi de a nu o pune în sensul foarte prozaic al respingerii de pe scaunul înalt al unui mare intelectual sau al unui mare elitist", a mai spus Maior.
La rândul său, autorul volumului a spus că această carte face parte din viaţa sa.
"Această carte face parte din viaţa mea, din viaţa noastră. Am încercat să dau o interpretare a acestei realităţi, în care şi eu sunt personaj. Această carte este plină de personaje, de la Pepe şi Oana, Mona şi Iri, personalităţile politice ale timpului nostru, cele importante, cele neimportante, Oana Zăvoranu, alţi actori, mai mult sau mai puţin importanţi ai zilelor noastre. Este un fel de frescă, un fel de cronică din ultimul an şi jumătate. Am încercat să văd modul în care ne schimbăm, am încercat să văd direcţia în care ne îndreptăm. Una din concluzii e că am început să confundăm tot mai mult, să pierdem limita dintre percepţie şi realitate. Începem să ne închidem într-o fantezie, într-o fabulaţie", a spus Dâncu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News