Alex Vlădescu, jurnalistul care tocmai s-a alăturat echipei DC News, l-a avut invitat în prima ediție a emisiunii „D` ECONOMIC NEWS” pe Valentin Strugaru, fondator al Maison des Crepes, un lanţ de restaurante bazat pe clătite dulci şi sărate.
Publicitate
Valentin Strugaru, antreprenor român, are o vastă experiență în domeniul HoReCa. În vara anului 2016, s-a gândit să parieze totul pe clătite, luând astfel naștere Maison des Crepes.
„Primul restaurant al nostru a fost deschis în zece zile. Am pornit la drum cu pasiune și încredere. Veneam după 12 ani de management în industria HoReCa, la diferite lanțuri de restaurante și pizzerii. Am avut foarte multă încredere în noi și încredere în produs. Oamenii s-au bucurat foarte mult de produsele noastre”, a zis Valentin Strugaru la „D` ECONOMIC NEWS”.
„După patru luni și jumătate, am deschis al doilea restaurant unde erau cozi și oamenii își doreau să intre. Ambele restaurante erau micuțe. Un an mai târziu, am deschis al treilea restaurant”, a mai zis Valentin Strugaru în cadrul emisiunii realizate de Alex Vlădescu.
„Suntem Ruxandra și Valentin Strugaru și am deschis primul restaurant Maison des Crepes în Micul Paris, înainte de Crăciun. Mai exact, în decembrie 2016. Ne-am dorit un concept unic în România, într-o locație intimă, cu aer franțuzesc. Și ne-am bucurat că prin noi, românii au redescoperit clătitele și s-au îndrăgostit de ale noastre. De la început am vrut și am gândit un meniu bazat exclusiv pe clătite, de la micul dejun și până la ultima masă a zilei! Orice vă imaginați, de la tartar la o felie de tort rafinat, am pus în meniul Maison des Crepes. Anii au trecut, iar noi ne-am extins. Și după patru ani, Dragoș Petrescu, președintele Grupului City Grill, unul dintre cele mai importante personaje din industria restaurantelor, a vrut să ne cunoască și să ne dezvoltăm împreună. Așa am dus povestea Maison des Crepes dincolo de București, Muntenia, la Ploiești și la Buzău, în Transilvania, la Brașov, și spre Moldova, la Iași. E doar începutul, știm bine, așa că te invităm să faci parte din povestea Maison des Crepes!
Am creat un concept unic în România, am încorporat renumitele clătite franțuzești într-un restaurant full-service, pancakes dulci sau sărate pentru fiecare masă a zilei. Savoarea și gustul autentic al preparatelor oferă o experiență culinară veridică și stârnește emoție fiecărui client. Reinventăm gustul clătitelor pe care le integrăm în rețete simple sau complexe, gândite de chefii noștri bucătari ce au transformat preparatele în repere internaționale. Tradiția celui mai iubit desert din lume și varietatea formelor pe care le poate lua, fiind peste 30 de tipuri de crepes, se completează pentru a contura imaginea unui restaurant fine dining cu aer urban parizian”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu