Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort, întâlnire cu Prinţul de Wales la Londra

Sursa foto Instagram
Sursa foto Instagram

La seria de spectacole dedicate Jubilieului de Platină al Reginei Elisabeta a II-a, care marchează cele șapte decenii de domnie în Regatul Unit, au fost prezenți și membrii Familiei Regale din România.                                                                                                                                                                                               ”

Astfel, urmașa Familiei Regale a României, fiica Regelui Mihai I, Majestatea Sa, Custodele Coroanei, și soțul acesteia Principele Radu Duda au fost prezenți joi, 2 iunie, la Londra, unde au jubilat alături de personalități de viță nobilă, în cinstea suveranei din Marea Britanie.

”În după-amiaza zilei de 2 iunie, Custodele Coroanei și Principele Radu s-au întâlnit, la Clarence House, cu ASR Principele de Wales și cu ASR Ducesa de Cornwall. Întâlnirea a avut un caracter privat”, a fost postat pe contul de instagram al Familiei Regale a României.

Menționăm că Majestatea Sa, Custodele Coroanei, se înrudește cu membrii Casei Regale din Marea Britanie, Elisabeta a II-a și Mihai I al României fiind veri. Prima întâlnire a Custodelui Coroanei cu Regina Elisabeta a II-a a fost în vara anului 1952, Margareta având atunci trei ani.

Majestatea Sa Margareta, invitată la jubileul de platină al Reginei Elisabeta a II-a

La Ceremonia Militară cu ocazia Jubileului de Platină al Reginei Elisabeta a II-a, în dimineața de 2 iunie 2022, vor asista Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort, a anunțat miercuri Familia Regală a României.

Numită ”Trooping the Colour”, ceremonia are loc în fiecare an de Ziua Suveranului, iar anul acesta ea va onora cei 70 de ani de domnie ai Majestății Sale Britanice.


Potrivit Familiei Regale a României, la ceremonie iau parte 1200 de ofițeri și soldați, 400 de instrumentiști militari și 240 de cai.

Ceremonia se încheie cu o survolare a Palatului Buckigham executată de Forțele Aeriene Regale în onoarea Reginei Elisabeta a II-a, comandantul suprem al Forțelor Armate Britanice. ”Trooping The Colour” este primul eveniment ce va avea loc în cadrul Jubileului ce se va desfășura timp de 4 zile. Mii de oameni sunt așteptați în centrul Londrei pentru parada de ziua de naștere a reginei.

Citește întreaga știre AICI.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Familia Regală a României (@familiaregalaaromaniei)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel