Studenții-arhitecți, în vizită la Palatul Elisabeta.
Studenți ai anului V de la Facultatea de Arhitectură și de la Facultarea de Arhitectură de Interior, însoțiți de rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, profesorul universitar Marian Moiceanu, și de decanul Facultății de Arhitectură de Interior, conferențiar universitar Oana Diaconescu, au fost primiți la Palatul Elisabeta de către Majestatea Sa Custodele Coroanei și de ASR Principele Radu.
Studenții au prezentat proiecte individuale pentru crearea Pavilionului din Grădina Palatului Elisabeta, o lucrare pe care Majestatea Sa dorește să o realizeze în partea de sud a grădinii, accesibilă deopotrivă vizitatorilor și invitaților Palatului Elisabeta.
Majestatea Sa și Principele Radu au oferit fiecărui student participant un dar, ca o recunoaștere a generoasei și inspiratei lor contribuții la patrimoniul construit al Palatului Elisabeta.
Lucrările vor fi prezentate într-o expoziție cu caracter public la Universitatea de Arhitectură și Urbanism în cursul lunii noiembrie, iar dintre ele va fi desemnată lucrarea câștigătoare, transmite Familia Regală a României.
Durante Mangoni, ambasadorul Italiei la București, a fost primit, la începutul acestei luni, la Palatul Elisabeta de către Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei.
"Domnul ambasador a fost acompaniat de soția sa, doamna Eleonora Mancini. La întâlnire a luat parte Alteța Sa Regală Principele Radu.Custodele Coroanei și domnul ambasador au discutat despre proiectele bilaterale dintre Italia și România în anul 2022, din perspectiva Familiei Regale a României.
Regele Mihai și Regina Ana, apoi Custodele Coroanei Margareta și Principele Radu au vizitat Italia și comunitățile românești în anii 1999, 2000, 2003, 2004, 2006, 2009, 2010, 2012 și 2013. Principesa Sofia a vizitat Italia în anul 2021.
Relațiile diplomatice dintre România și Italia au fost stabilite în anul 1879, sub domnia Principelui Suveran Carol I și a Regelui Umberto I", transmite Familia Regală a României printr-un mesaj publicat pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu