La aniversarea a 100 ani de învățământ românesc la Universitatea Babeș-Bolyai din Cliuj Napoca, Custodele Coroanei României, a transmis un mesaj de felicitare.
Publicitate
Majestatea Sa Margareta a României a mulțumit pentru invitația primită la această sesiune solemnă, reamintind de originile acestei instituții prestigioase:”Am primit cu bucurie invitația la sesiunea solemnă dedicată Universității Babeș-Bolyai acum, când se împlinește un secol de la re-fondarea acesteia ca universitate românească, prin Decretul străbunicului meu, Regele Ferdinand I.”
Deși nu a putut fi prezentă la aceste manifestări, Custodele Coroanei României apreciază parcursul acestei instituții:”transmit recunoștința mea întregii comunități universitare pentru că păstrează vii idealurile naționale care au călăuzit-o încă de la momentul desăvâșirii Marii Uniri:progresul științific, un climat de toleranță și armonie inter-etnică și autonomie universitară.(...)În ciuda greutăților comunismului și ale anilor 1990, Universitatea voastră a ținut vie flacăra cunoașterii, iar ultimele generații de profesori și studenți au adus contribuții importante la dezvoltarea științelor sociale și tehnice din țara noastră.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu