"Austeritatea promovată de Guvernul Orban-PNL fură din drepturile cuvenite copiilor", transmite Marius Budăi.
"Ceea ce vinde drept majorare este în realitate o tăiere gravă a drepturilor cuvenite legal. În loc să le dubleze de la 1 august, așa cum prevede legea în vigoare, alocațiile vor crește cu maximum 15%. Asta înseamnă 22,5 de lei în plus, lunar. Este o creștere ridicolă, care nu acoperă nici măcar scumpirile produselor esențiale.
Scuza că nu sunt bani pentru dublarea alocațiilor este de neacceptat. Sunt bani, dacă guvernul PNL nu mai fură, nu mai risipește aberant fondurile publice, se preocupă cu adevărat de realizarea veniturilor statului și ia măcar măsurile minim necesare pentru repornirea economiei", a scris Marius Budăi pe Facebook.
"CEEA CE PNL VREA SĂ VÂNDĂ DREPT CREȘTERE CU 15% A ALOCAȚIILOR, REPREZINTĂ ÎN FAPT O TĂIERE, O AMPUTARE CU -85% A DREPTURILOR COPIILOR.
În varianta PNL alocația ar crește cu 22,5 de lei. În varianta legii în vigoare, promovată de PSD, alocația s-ar dubla cu 150 de lei. Diferența de 127,5 de lei ( 300 – 172,5) reprezintă TĂIERE DE DREPTURI LEGALE ÎN VIGOARE și are toate datele unui conflict constituțional între Parlament și Guvern, în condițiile în care Parlamentul a reconfirmat prin vot că nu e de acord cu prorogarea dată de guvern și că alocațiile trebuie dublate de la 1 august", apreciază Marius Budăi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu