Eugen Teodorovici le-a transmis un mesaj de asigurare pensionarilor dar şi părinţilor care iau în calcul majorarea programată a alocaţiilor pentru copii.
Eugen Teodorovici vine cu vestea aşteptată de pensionarii care aşteaptă majorarea pensiilor din toamnă, dar şi de către părinţii care speră la aplicarea legii privind dublarea alocaţiilor.
"Vreau să spun, ca să fie foarte clar pentru cei care ne urmăresc: pensionarii să stea liniştiţi. Chiar dacă actualul guvern umblă la diferite formule şi ia la rectificare în calcul reducerea banilor necesari pentru asigurarea de la 1 septembrie a creşterii cu 40% a punctului de pensie, în Parlament, rectificarea bugetară când va ajunge, rectificarea bugetară va fi modificată astfel încât promisiunile şi legea astăzi cum prevede ea, să se asigure această creştere a punctului de pensie de la 1 septembrie şi a alocaţiilor de la 1 iunie, aşa cum au fost ele votate în Parlament.
Pentru că bani se pot face rost, iar actualul guvern sper să nu facă aceeaşi greşeală pe care au făcut-o alţii în 2010, să reducă din venituri, pentru că efectele negative sunt în lanţ. Se pot găsi alte măsuri şi soluţii, dar nu tăieri de venituri", a declarat Eugen Teodorovici, luni seara, în direct la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu