Ovidiu Petru, director general al Direcţiei Generale Sector Instrumente şi Investiţii Financiare din cadrul ASF, a explicat cum se poate înjumătăţi timpul necesar majorării de capital social la firmele din România.
"Un pilon în strategia noastră este reducerea perioadei majorărilor de capital social. Ne-am uitat foarte atent la ce s-a întâmplat în ultimul an şi am văzut diferenţe. Am văzut că o majorare de capital social poate să dureze 9 luni, dar poate să dureze şi 4 luni. Dacă întrebarea este cum să scurtăm la jumătate termenul, deja l-am scurtat.
E vorba de jumătatea celor nouă luni. Termenul s-a scurtat mai ales datorită conduitei şi eficienţei demersurilor emitenţilor în a-şi trece în convocator sau în a semna foarte repede contract cu intermediarul care să facă prospectul. Contractul e foarte important. De asemenea, foarte important este şi termenul de depunere a prospectului la ASF. Noi avem un termen de analiză foarte rapid. Dacă avem un prospect final, noi, de pe o săptămână pe alta intrăm pe el în board-ul ASF.
Aşadar, emitenţii care sunt foarte diligenţi pot ajunge la 4 luni cu majorarea de capital social şi cu accesul la bani", a declarat Ovidiu Petru, director general al SIIF, în cadrul dezbaterii "Cum poate deveni piața de capital din România motorul economiei", organizată de DC MEDIA GROUP.
VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO:
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a spus că piața de capital românească este robustă, „mult deasupra anului 2020 și în evoluție față de 2019”.
„Chiar dacă, în acest an, partea de capital a fost supusă unor provocări majore, incertitudinile de pe piețe au cunoscut totuși o amplitudine destul de mare, chiar dacă avem o ajustare pe zona bursei de valori, în mai multe sectoare, o ajustare negativă, din evaluarea pe care eu o fac - nu neapărat ca ministru de Finanțe, încă mă pricep să mă uit la cifre -, piața de capital românească este robustă. Este mult deasupra anului 2020 și în evoluție față de anul 2019. Ajustarea prin care trece acum este, din punctul meu de vedere, o ajustare conjuncturală, dar trebuie ajutată să-și limiteze conjunctura prin mai multe componente. Prin dorința de a investi, printr-un mesaj care cred că trebuie să fie mai participativ al companiilor care sunt listate la bursă - să spună mai des sunt listat, am aceste rezultate”, a zis ministrul Adrian Câciu.
„Vreau să avem în viitor o prezență mult mai mare a zonei pieței de capital în discursul public. Piața de capital este o piață a cunoscătorilor, a inițiaților - așa pare. Dacă vrem să avansăm mai rapid la o societate dezvoltată, în care capitalul este dezvoltat, trebuie să avem o anvergură mai mare, măcar în partea de comunicare, percepție, înțelegere a mecanismelor și educare financiară, bursieră”, a explicat Adrian Câciu.
Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței „Cum poate deveni piața de capital din România motorul economiei”, eveniment organizat de trustul DC News Media Group, din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, Defense România, Spectacola, Astrosens, DCNewsTV, și Radio DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu