Majorarea pensiilor și a salariului minim. Românii vor beneficia de un nou pachet de ajutoare financiare

Ministrul Muncii, Marius Budăi a anunțat că românii vor beneficia de noi ajutoare financiare pentru plata facturilor la energie și achiziția alimentelor de bază.

Potrivit Romania TV, referitor la noul pachet de măsuri socio-economice,  ministrul Muncii, Marius Budăi a declarat: ”Certitudinea este că noi suntem pe final cu acest pachet. Chiar astăzi de dimineaţă am avut şi voi avea în continuare ultimele discuţii cu domnul ministru al Finanţelor, după care vom discuta cu liderii partidului să prezentăm ceea ce noi am terminat practic aseară de lucrat. Suntem pe construcţia finală. Vom anunţa în termenul cel scurt ceea ce se întâmplă”, a afirmat Budăi.

Ministrul a mai subliniat că în acest pachet socio-economic atenţia a fost îndreptată către preţurile din energie

“În acest pachet avem măsuri sociale şi economice. În primul şi în primul rând grija noastră a fost îndreptată către preţurile din energie, astfel încât populaţia pentru iarna 2022, iarna 2023 să nu mai aibă preţuri modificate. Deci vorbesc de populaţie, de consumatorii casnici. Specialiştii noştri au lucrat pe o astfel de schemă, au prezentat o parte în coaliţie, vom avea discuţiile finale. Asta a fost o grijă, să ne asigurăm că traversăm cu bine această iarnă”, a mai transmis ministrul Muncii.

Budăi a mai afirmat că salariul minim trebuie să crească

“Am avut discuţii şi despre salariul minim. Considerăm că salariul minim trebuie să crească în România. Am pus în primă fază la dispoziţia mediului de afaceri acei 200 de lei taxabili, posibilitatea majorării salariului minim fără o cheltuială suplimentară, fără nicio taxare din partea statului român. Mai avem câteva propuneri, câteva variante. Am spus foarte clar că începând din septembrie vom convoca Consiliul Naţional Tripartit să stabilim varianta cea mai corectă. Salariul minim trebuie să crească”, a explicat ministrul Muncii.

Cu cât ar putea fi majorate pensiile de la 1 ianuarie

“De la 1 ianuarie 2022 am avut o majorare a pensiei minime cu 25% şi o majorare a punctului de pensie cu 10%. Noi în PSD am discutat şi vom propune în coaliţie să fie majorate pensiile în jur de 5-5,1 la sută”, a mai declarat Budăi.

Citește și:

Chirieac, întrebare cheie pentru Budăi despre pensii. "Eu vă spun clar" / "Mai bine nu ne ajutați, domnule ministru"

„Ținând seama de situația economică cel puțin încordată din România din ziua de astăzi, cum puteți promite pensionarilor o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie anul viitor? Vă bazați pe ceva anume? Deocamdată, ministrul Energiei are nevoie de 40 de miliarde de lei pentru a achita compensările facturilor la energie din acest an. De unde acești bani?”, l-a întrebat analistul politic Bogdan Chirieac pe ministrul Muncii, Marius Budăi, la România TV, duminică seara.

De unde fac rost guvernanții de banii promiși românilor

„Domnule Chirieac, mulțumesc pentru întrebare, vă respect foarte mult. În primul rând, discutăm despre prețul din energie. Noi, PSD, am spus foarte clar că, pentru iarna 2022-2023, prețurile la energie pentru populație vor rămâne neschimbate. Populația nu trebuie să sufere. Eu vă spun clar că din ceea ce am avut de plată la Ministerul Muncii, prin concurența și colegialitatea a tot ce înseamnă echipa mea din minister, nu avem în acest moment niciun leu datorie către furnizorii de energie. Toate facturile au fost achitate.

În legătură cu ceea ce s-a întâmplat în 2010, inclusiv Fondul Monetar Internațional a spus că acea austeritate care s-a decontat în mare parte doar pe populație a fost extrem de greșită. Și eu am suferit atunci din cauza acelei decizii, ca lucrător în asistență socială. Nu vom repeta această greșeală și este de datoria noastră să găsim soluții. Ultimele cifre arată o evoluție economică bună, pozitivă. Nu ne lăudăm, dar suntem foarte atenți la cifre și nu am luat măsuri doar într-un singur sens, doar pentru privat sau doar pentru pachetele sociale (...) Din aceste măsuri combinate, fără austeritate, vom crea... Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel