Majorarea RCA, răsturnare de situație. Daniel Apostol, anunțul momentului: ASF pregătește plafonarea

foto freepik.com
foto freepik.com

Purtătorul de cuvânt al ASF tocmai a făcut anunțul. 

Publicitate

Daniel Apostol, purtător de cuvânt ASF, a declarat: ”În vederea protecției consumatorilor, ASF ia în calcul plafonarea tarifelor RCA”. 

Astfel, conform declarației, ASF ar urma să plafoneze tarifele RCA, nu să le crească, așa cum a fost anunțat inițial. Totul s-ar face pentru protecția consumatorilor. 

În urmă cu o zi, Daniel Apostol spunea, la Digi24: “Este drept ca oamenii să fie îngrijorați cu privire la creșterea tarifelor RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiara atrage atenția tuturor companiilor de asigurări să nu speculeze piața, să nu impună tarife exagerate la RCA. Autoritatea subliniază că aceste tarife de referință sunt calculate independent pe baza daunalității înregistrate în ultimii 5 ani, iar ASF are atribuții legale doar în a le face publice. Este drept că se constată o majorare de tarife față de perioada anterioară, dar este greșit să ne raportăm doar la scumpirea exclusiv pe cel mai riscant segment al pieței, adică segmentul tinerilor sub 30 de ani care conduc autoturisme puternice. Pentru exemplificare, creșterea medie a tarifelor pe categoriile de vârstă și de tipuri de autoturisme care ocupă 90% din piață este de doar 14%. Mai mult, la cea mai reprezentativă categorie – între 1400 cmc și 1600 cmc, tarifele au crescut cu circa 14% pe întreaga categorie și cu doar 3% pentru cei cu vârsta peste 50 de ani”. 

Amintim că Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a publicat tarife de referinţă pentru poliţele auto valabile în acest an. Conform anunțului inițial, tarifele de referinţă pentru poliţele auto valabile în acest an ar fi urmat să crească, fiind prezentate prețuri mai mari pentru toate categoriile. 

Iată ce anunțat inițial ASF, conform RadioDCNews, ceea ce a provocat multă indignare pe această zonă: 

Cea mai ieftină poliţă RCA, conform ASF, o vor plăti proprietarii de maşini cu vârste cuprinse între 51 şi 60 de ani şi care au un autovehicul cu o capacitate cilindrică mai mică de 1.200 de centimetri cubi. Ei vor trebui să achite 1.006 lei. Cel mai mult vor plăti tinerii sub 30 de ani care au o maşină cu un motor de peste 2.500 de centimetri cubi. Pentru aceştia, preţul este de 4.709 lei.

În funcţie de vârsta şoferului, sunt diferenţe semnificative şi la poliţele RCA pentru maşini electrice, valorile fiind cuprinse între 1.397 şi 2.742 de lei. Tarifele de referinţă ale Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru persoane fizice nu reprezintă tarife la care sunt încheiate poliţele RCA în piaţă. Preţurile finale ale asigurărilor obligatorii auto sunt influenţate de sistemul Bonus-malus, care poate aduce scăderi de până la 50% sau creşteri de peste 80 de procente. 

Acum, se pare că s-ar reveni asupra celor mai sus menționare, avându-se în vedere o plafonare, nu o majorare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel