Majoritatea francezilor sunt împotriva unei candidaturi a lui DSK la prezidenţiale

dominique-strauss-kahn
dominique-strauss-kahn

Majoritatea francezilor nu vor ca socialistul Dominique Strauss-Kahn să se prezinte la alegerile prezidenţiale din 2012, potrivit unor sondaje realizate în ultimele zile, după o plângere depusă împotriva lui la Paris pentru tentativă de viol.

Totuşi, 44 la sută dintre francezi cred în continuare că Dominique Strauss-Kahn ar fi "un preşedinte bun", potrivit unui sondaj realizat de Opinionway pentru Le Figaro Magazine (dreapta) şi postul de televiziune LCI, scrie Mediafax.

Printre candidaţii declaraţi la învestitura socialistă, DSK se află în spatele lui François Hollande - care ar fi un preşedinte bun pentru 50 la sută dintre persoanele chestionate - dar în faţa liderului partidului Martine Aubry (41 la sută) şi a lui Segolene Royal (21 la sută).

Acest sondaj, realizat online la 4 şi 5 iulie, pe un eşantion de 1.000 de persoane, arată că 65 la sută dintre francezi nu vor ca el să se prezinte la alegerile prezidenţiale (faţă de 35 la sută care vor acest lucru). În rândul simpatizanţilor socialişti, proporţia este de 55 la sută faţă de 45 la sută.

Barometrul CSA pentru cotidianul economic Les Echos, ce va fi publicat vineri, dezvăluie, de asemenea, că 62 la sută dintre francezi nu vor o candidatură a fostului director al FMI la alegerile primare din cadrul Partidului Socialist, care urmează să desemneze candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale.

Potrivit acestei anchete, realizate prin telefon la 5 şi 6 iulie pe un eşantion de 1.000 de persoane, numai 33 la sută dintre francezi vor ca acesta să candideze.

"Imaginea sa a fost puternic şi durabil afectată", iar "potrivit opiniei publice, condiţiile pentru o eventuală revenire în jocul politic nu îi sunt favorabile", comentează institutul CSA.

Ipoteza unei reveniri în cursă a lui DSK, mare favorit în sondaje pentru alegerile prezidenţiale din Franţa înainte de arestarea sa la New York, în urma acuzaţiilor de infracţiuni de natură sexuală aduse de o angajată a unui hotel, a revenit după eliberarea sa pe propria răspundere la 1 iulie. Dar datele s-au complicat însă la începutul săptămânii, odată cu depunerea unei plângeri împotriva lui de către o scriitoare franceză în vârstă de 32 de ani, Tristane Banon.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel