Mall Contanța, tavan prăbușit. Explicațiile City Park Mall

Incendiu la MALL PLOIEȘTI
Incendiu la MALL PLOIEȘTI

O porţiune din tavanul unui centru comercial din centrul Constanţei s-a prăbuşit, joi seara.

 

Potrivit martorilor, incidentul s-a produs din senin, bucăţi mari din tavan prăbuşindu-se pe un culoar, pe întreaga lăţime a acestuia.

Din fericire, nicio persoană nu se afla acolo în momentul respectiv.

„Incidentul petrecut în această seară la Constanţa este regretabil. Ne cerem scuze pe această cale tuturor celor care se aflau în acel moment în centrul comercial. În această perioadă, pe cursul nopţii desfăşurăm lucrări de reamenajare în aripa veche a centrului împreună cu un furnizor. Din primele cercetări se pare că o parte a lucrării nu a fost securizată şi urmarea a fost incidentul petrecut în această seară. Echipele noastre verică în acest moment, toate lucrările efectuate, nu a fost nevoie de evacuarea clienţilor, angajaţii noştri au îngrădit şi ulterior au curăţat zona. Luăm toate măsurile pe care ca pe viitor să evităm astfel de situaţii. Dacă în urma vericărilor, se va dovedi că la baza incidentului a stat neprofesionalismul furnizorului nostru, vom reevalua situaţia.”, a spus Corina Olteanu, reprezentant NEPI Rockcastle, dezvoltator al City Park Mall, pentru Ziua de Constanța.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel