Raed Arafat, șeful DSU, a vorbit despre o situație incredibilă în care se află un mall din România.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a fost invitat la Antena 3 CNN, la emisiunea moderată de Radu Tudor, unde a vorbit despre un mall din România care este construit în imediata vecinătate a unei fabrici chimice extrem de periculoase:
„Din păcate, în țară, cultura de risc, de a preveni unele situații nu prea o avem. Eu am dat exemple, iar un exemplu care acum îmi vine în cap e următorul. Eu am pus „n” întrebări la anumite momente într-un oraș în care mă duc destul de des: Cum a putut cineva să construiască un mall vis-a-vis de o fabrică chimică ce este „SEVESO“?
„SEVESO“ înseamnă că este sub incidența unor condiții extrem de serioase de protecție a populației. A apărut mall-ul. Acesta este dincolo de drum de o fabrică. Nu fabrica e de vină. E de vină cine a acceptat ca în jurul fabricii să se dezvolte mall-ul, stații de benzină, hoteluri etc. Oricum era un cartier vechi acolo, dar când crești riscul, când nu te gândești la acest lucru și o investiție e mai importantă decât a proteja viața oamenilor, la așa ceva ajunge (n.r. la situații similare cu cea de la Crevedia).
Există inconștiență, lumea vede, poate că autoritățile care au fost în sate au văzut de mai multe ori situația și nu au înțeles cât de periculos este - eu sunt convins că treceau și cu țigara aprinsă, nu asta e problema. Normal că trebuia să observe cineva și să spună că este periculos și nu este optim“, a spus Raed Arafat cu referire la stația GPL din Crevedia.
Potrivit surselor DC News, ar fi vorba despre Promenada Mall din Târgu Mureș care se află vis-a-vis de combinatul Azomureș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News