Malpraxis: Obstreticiană trimisă în judecată pentru că a perforat uterul şi intestinul gros al unei paciente

ginecologie
ginecologie

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi au decis trimiterea în judecată a obstetricianei Mariana Butnaru, medic la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă, cu acuzaţia de neglijenţă în serviciu.

Procurorul Nadia Albu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, a declarat că medicul obstetrician a perforat uterul şi intestinul gros al unei paciente în timpul unui chiuretaj. Conform rechizitoriului, la sfârşitul lunii decembrie 2007, femeia, din localitatea Bosia, a venit la maternitatea ieşeană să consulte un specialist. Medicul primar Mariana Butnaru, acum în vârstă de 57 de ani, a diagnosticat-o cu sarcină în luna a doua, avort în evoluţie şi hemoragie, motiv pentru care pacienta a solicitat efectuarea unui chiuretaj. După intervenţie, deşi se simţea rău, femeia a fost lăsată să plece acasă după câteva ore. A doua zi, femeia a fost internată la Spitalul Universitar "Sfântul Spiridon" din Iaşi, unde a fost operată în regim de urgenţă. În timpul intervenţiei, chirurgii au observat că medicul obstetrician îi perforase uterul şi intestinul gros. De atunci ea este nevoită să poarte o pungă pentru eliminarea materiilor fecale. Conform certificatului eliberat de Institutul de Medicină Legală, femeia a avut nevoie de aproximativ 55 de zile de îngrijiri medicale.

Pacienta a primit despăgubiri de 100.000 de lei

Obstetriciana Mariana Butnaru este cercetată în continuare şi pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, motiv pentru care procurorii au disjuns dosarul. Conform procurorului Albu, pacienta nu s-a constituit parte civilă în dosar pentru că a primit despăgubiri de 100.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel