Malta, jurnalistă asasinată. Poliția, primele arestări

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Zece suspecți, toți cetățeni maltezi, au fost arestați în cadrul anchetei privind asasinarea jurnalistei anticorupție Daphne Caruana Galizia.

Anunțul a fost făcut luni de către premierul maltez Joseph Muscat, la aproape două luni după ce victima a fost ucisă în explozia unei bombe plasate sub mașina sa, potrivit AFP și Reuters, scrie Agerpres.

"Am fost informat de o operațiune de securitate desfășurată în această dimineață" în cadrul anchetei privind moartea lui Daphne Caruana Galizia (53 de ani), jurnalistă și autoare a unui blog, a explicat prim-ministrul într-un comunicat.

"În cursul acestei operațiuni, opt persoane au fost arestate, fiind suspectate de implicare în asasinat", a adăugat el. "Cele opt persoane au toate cetățenie malteză, printre ele numărându-se și indivizi cunoscuți de poliție", a mai spus Muscat.

Puțin mai târziu în cursul dimineții, Muscat a adăugat pe Twitter că alte două persoane au fost arestate și că sunt în derulare percheziții.

Suspecții au fost plasați în arest, iar poliția are la dispoziție 48 de ore pentru a decide dacă îi va deferi justiției sau îi va pune în libertate, a precizat Muscat.

El a mai spus că anchetatorii maltezi au beneficiat de ajutorul poliției federale americane (FBI), Europol și poliției finlandeze.

"Aș vrea să insist asupra unui angajament al statului și asupra angajamentului meu personal pentru a face ca eventualii comanditari și autorii acestei crime să fie judecați", a insistat el.

"Așa cum am spus imediat ce am fost informat despre acest act barbar, nu neglijăm nicio pistă, până când cazul va fi rezolvat. Sunt angajat (în rezolvarea cazului — n.r.) mai mult ca niciodată", a dat asigurări premierul, al cărui guvern a promis un milion de euro recompensă pentru ca ancheta să poată avansa.

Jurnalista Daphne Caruana Galizia a fost asasinată la data de 16 octombrie, după ce acuzase constant politicieni și alți oficiali maltezi de corupție în popularul său blog Running Commentary, fiind dată în judecată de câteva ori.

Crima a provocat o undă de șoc în Europa și a atras atenția asupra faptului că vendeta politică și criminalitatea organizată devin fenomene tot mai periculoase în Europa.

După moartea jurnalistei, copiii săi au cerut demisia lui Muscat, acuzându-l că a creat o cultură a impunității care a transformat Malta într-o insulă a mafiei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel