O femeie în vârstă de 37 de ani, mamă a trei copii, este cercetată penal după ce un nou-născut a fost găsit mort într-o anexă a locuinţei.
Pe 13 august, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectă, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere sau vătămare a nou-născutului săvârşită de către mamă. Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii de la Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava.
Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că pe 9 august 2019, în timp ce se afla la domiciliul său, suspecta ar fi dat naştere, singură, neasistată de cadre medicale, unui nou născut de sex masculin, căruia ulterior i-ar fi suprimat viaţa şi l-a ascuns.
Anterior, suspecta şi-a ascuns sarcina faţă de toate persoanele care o cunoşteau. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale. Suspecta se află în spital, iar după rezultatele necropsiei copilului se va putea face încadrarea exactă a faptei.
Pe de altă parte, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Suceava a transmis că a fost contactat asistentul social din zonă pentru a vedea ce măsuri se impun în cazul cazul celorlalţi trei copii. Aceştia au fost preluaţi, deocamdată, de o mătuşă din partea tatălui, care a dat declaraţie cu privire la faptul că se va ocupa de aceştia şi nu este necesară o măsură de protecţie în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News