Mama fotbalistului Cristiano Ronaldo, Dolores Aveiro, a declarat că fiul său ar câștiga mai multe trofee individuale dacă nu ar exista o mafie în fotbal.
”Există o mafie în lumea fotbalului. Acesta este cuvântul potrivit pentru a descrie acest lucru. Da, există mafie în fotbal. Dacă nu ar fi fost aceasta, fiul meu ar câștiga mai multe trofee. Dacă privești la tot ce s-a întâmplat până acum, vei realiza că este o mafie. Dacă fiul meu ar fi fost spaniol sau englez, ei nu i-ar fi făcut așa ceva, dar, fiind portughez, din Madeira, i se întâmplă așa ceva”, a declarat mama lui Cristiano Ronaldo, Dolores Aveiro, conform Bleacher Report.
Cristiano Ronaldo s-a aflat pe locul trei la premiile FIFA Cel mai bun jucător, în spatele lui Lionel Messi și al lui Virgil van Dijk. Cristiano Ronaldo a câștigat de cinci ori Balonul de Aur, fiind la egalitate cu argentinianul Lionel Messi, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu