Emisiunea “O dată-n viaţă” de la Televiziunea Națională, propune telespectatorilor, vineri, 6 aprilie, de la ora 21.00, o întâlnire memorabilă cu invitaţii Iulianei Tudor. Roxana Ionescu şi Petrică Mâţu Stoian (Oltenia), Ovidiu Cuncea şi Sofia Vicoveanca (Moldova) şi Ionuţ Ungureanu împreună cu Veta Biriş (Ardeal) sunt protagoniştii emisiunii care vor fi supuși la probe în acompaniamentul Orchestrei Lăutarii, dirjată de Nicolae Botgros, iar paşii lor de dans vor fi imprimaţi de Ansamblul Doina Oltului din Slatina.
Cunoscută până nu demult drept “Mama Natură”, Roxana Ionescu a reuşit ca, treptat, să-şi impună numele în showbizz. Emoționată de participarea la emisiunea Iulianei Tudor, Roxa a recunoscut: ”n-am moştenit vocea mamei mele. Mă pricep doar la dans, deci proba respectivă cred că îmi va ieşi cel mai bine. (...) Pentru vineri… abia aştept să îmbrac din nou portul popular. Eu am copilărit în Gorj şi atunci chiar aveam propriul meu costum popular. Ce vremuri!”
“Rivalul” Roxanei Ionescu va fi chiar Ovidiu Cuncea, care, acum ceva timp, îi era partener de prezentare la una dintre televiziunile comerciale nu se lasă mai prejos: ”Am încredere în acest program, în profesionalismul celor care îl realizează. Am emoţii pentru vineri, dar sper să cânt cât de cât bine… doar am făcut 7 ani de Teologie!”
O prezenţă tot mai preţioasă în media din România, Ionuţ Ungureanu, de la trupa Provincialii, a declarat că pentru emisiunea Iulianei Tudor ar ”veni şi pe jos, de la capătul lumii”, declarându-se bucuros de colaborarea cu Orchestra Lăutarii şi maestrul Nicolae Botgros.
Despre emisiune de vineri seara, 6 aprilie, Iuliana Tudor a declarat că “O dată-n viaţă” sprijină campania ”Pădurea Copiilor”, primul pas fiind pădurea din apropierea Alexandriei, intenția demersului fiind aceea de a exista ”câte un copac pentru fiecare nou-născut”. «O dată-n viaţă» sprijină, în trei ediţii acest demers!”, a mai afirmat Iuliana Tudor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu