Gabriel Coveșeanu (Cove) a vorbit despre perioada în care le făcea curtea fetelor.
"Pe vremea mea, te învârteai tu ca titirezul pe lângă ea, pe la cofetărie. Te plimbai prin parc, te bătea vântul…că mai prindeai și iarna. Nu era treaba asta. Dar, asta cu replici, nu prea am întâlnit că eram mai mocofan, așa. Nu știam ce să zic. Iar prostiile alea cu “Mama ta e o hoață, că a furat două stele și le-a pus în ochii tăi” sau toate tâmpeniile alea de replici erau penibile. Nici nu aveai cum să spui așa ceva, prespunând că ai fi vrut. La viața mea au mai fost și femei care m-au luat ele pe sus. Chiar m-a întrebat o domnișoară, la un moment dat: ”Tu ce gânduri ai?’ Și eu am stat să mă gândesc vreo 5 minute la ce gânduri am. Apoi am înțeles la ce se referea", a povestit Cove pentru ciao.ro.
Cât privește cadourile pe care le cumpără acum pentru femeile din viața lui, acesta a spus: "Nu m-am complicat niciodată. Doar când a fost nevoie, asta cu oferit de bijuterii – odată în viață. Bine, la mine nu a fost doar odată, dar în fine. Atunci m-am complicat puțin. În rest, prefer să iau d-astea, cadouri care să se potrivească cumva. La haine nu mă trimite, că nu pot să îmi cumpăr nici mie, darămite să cumpăr pentru cineva".
În familie este important să ai o atmosferă plăcută! Nu sunt adeptul certurilor, tensiunilor. Copiii mei nu m-am văzut niciodată certându-mă cu Flori, chiar dacă am avut disensiuni sau poate am avut și noi niște discuții ale noastre, le-am făcut separat. Niciodată de față cu ei nu ne manifestăm pentru că așa mi se pare corect
Am mai învățat un lucru, apropo de asta. Atunci când ai ceva de spus sau când consideri tu că ți s-a întâmplat ceva, o nedreptate, stai un pic și gândește-te, nu o zice din prima! Mai lasă un pic, un timp, și spune-o după aia. Și vezi că după aia s-ar putea să ți se pară că nu mai e chiar așa de negru cum părea la început. Îți trebuie un pic de răbdare și, slavă Domnului, noi reușim asta de câțiva ani buni”, a spus Cove la Fresh by Unica.
"Nu ne-am simpatizat și ne-am văzut de viață"
"Aveam niște prieteni comuni, ne-am cunoscut, nu ne-am simpatizat și ne-am văzut de viață. Eu aveam o oarecare notorietate la momentul ăla, dumneaei părea total dezinteresată de acest aspect. Nu că mă deranja lucrul ăsta, mi s-a părut așa… După care ne-am reîntâlnit în același cerc de prieteni, am mai povestit de una, de alta și ne-am dat seama că, totuși, nu suntem chiar atât de diferiți, că avem același simț al umorului”, a mai spus actorul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu