Mamele vor avea mai mulți bani. Vezi ce măsuri pregătește Guvernul

Guvernul pregăteşte un pachet de măsuri pentru creşterea copiilor. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat la RTV că toate mamele ar putea primi indemnizaţii de creştere a copilului, indiferent de venit. Astfel, ar putea fi eliminat plafonul de venit până la care se acordă indemnizaţia de creştere a copilului în acest moment. În plus, şi alocaţiile copiilor ar putea fi majorate, în funcţie de posibilităţile bugetului de stat.

"În ceea ce priveste cuantumul alocatiei, facem calcule si in masura in care din punct de vedere fiscal bugetar avem posibilitatea sa le crestem, aşa cum am făcut pentru 500.000 de copii din familiile sărace, vom proceda şi în continuare. În momentul de faţă facem calcule dacă şi cu cât se poate mări. Pentru indemnizatia de crestere a copiilor se ia în calcul un întreg pachet de măsuri, inclusiv eliminarea barierei privind limita superioară de 3.400 de lei. Toate acestea înseamnă calcule", a declarat la România TV Rovana Plumb, ministrul Muncii.

Anul trecut, ministrul Muncii anunţa că susţine extinderea concediului de maternitate pentru mame prin introducerea unor facilităţi şi indemnizaţii pentru mamele care nasc şi sunt în şomaj sau nu au un loc de muncă.

Citește și: Grupa I și a II-a de muncă. Rovana Plumb explică ce se întâmplă cu Codul muncii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel