EXCLUSIV  Mămici infectate cu COVID de medicii nevaccinați. Laszlo Attila: Nu pot să accept! Este inuman

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Laszlo Attila a criticat atitudinea unor medici care refuză să se vaccineze.

Alegeri prezidentiale 2024

"Este inuman! Nu cred că este o atitudine etică şi corectă"

"Nu prea înţeleg atitudinea unei părți a cadrelor medicale de a nu se vaccina. Vă spun acest lucru pentru că sunt persoane care intră cu multe persoane în contact şi riscul de a propaga o eventuală infecţie este mare din partea personalului medical. Nu pot să accept acea situaţie cu care ne-am confruntat, în care, la o maternitate, în urma anchetelor epidemiologice, s-a constatat că au fost infectate mămici care au venit să nască, respectiv nou-născuţi, de către personalul medical nevaccinat, în maternitate. Este inuman şi nu cred că este o atitudine etică şi corectă", a spus Laszlo Attila, în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, la DCNews TV.

Vezi și: Bilanț COVID, date ASCUNSE. Buicu: Ceea ce vedem acum este o recunoaștere a numărului de decese din România

Personalul medical nevaccinat, testat pe banii proprii

"Urmează să modificăm Ordinul pentru infecţiile asociate activităţii medicale, aşa încât să facem mai indezirabilă absenţa vaccinării pentru personalul medical. Şi, atunci când vrem să facem lucrul acesta, avem, în principal, în gând pacientul care şi el are drepturi şi are dreptul de a veni în contact cu un cadru medical, fie că e medic, fie că e asistentă medicală, fie că e infirmieră, care nu îl pune la risc, adică are şanse extrem de reduse de a fi infectat şi asta o obţinem prin vaccinare”, spunea ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, la jumătatea lunii iunie.

"La nivelul la care am creionat lucrurile, fără să ajungem la o concluzie finală - personalul medical care nu este vaccinat probabil că va trebui să se testeze periodic, cu costuri suportate de către persoana care se testează, nu de către management, nu de către Ministerul Sănătăţii, aşa încât pacientul să fie în siguranţă şi din nou să aibă certitudinea că este tratat şi diagnosticat de personal medical care este fie vaccinat, fie testat”, a mai spus ministrul Sănătății.

Vezi și: Răzvan Dumitrescu scoate cifrele. Mihăilă, acuzată de dezinformare: Aș putea să spun... minciună

Emisiunea completă, în materialul video de mai jos:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel