Manchester City s-a calificat în premieră în finala Ligii Campionilor la fotbal, marţi seara, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 2-0 (1-0), pe teren propriu, în manşa secundă a semifinalelor. City, după 2-1 la Paris, s-a impus şi în retur, prin ''dubla'' algerianului Riyad Mahrez (11, 63).
Publicitate
'A fost un meci foarte bun pentru noi. Nu am început prea bine, dar apoi a venit primul gol și am devenit mai ralaxați. Cred că puteam marca și mai mult. Cei de la PSG și-au ieșit din minți, după cartonașul roșu și au început să ne lovească. Nu am plănuit să jucăm pe contraatac. PSG trebuia să atace și atunci a fost mai bine să stăm mai jos. Suntem foarte fericiți pentru acest succes. Trebuie să câștigăm titlul în Premier League, apoi ne ne vom putea concentra pe finala Champions League. Trebuie să ai o echipă solidă din toate punctele de vedere pentru a ajunge în ultimul act', a spus Mahrez, citat de BBC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu