„Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană.” Regretatul Mircea Diaconu a spus la Avangarda ce înseamnă celebra replică din Filantropica

S-a stins din viață Mircea Diaconu. În ziua când se sărbătorește Sfântul Filimon, ocrotitorul actorilor. Cu câteva zile înainte să împlinească 75 de ani, în ajunul Crăciunului.

"Ne-am întâlnit la aniversarea a 90 de ani a marelui actor George Constantin și l-am invitat la podcastul meu. A  fost un actor desăvârșit și un scriitor talentat, care regreta că nu a publicat mai mult; a intrat în politică sperând că va putea fi un activist al binelui și a constatat că cea mai mare problemă a oamenilor politici e aceea că învață cuvinte, nu idei. Mircea Diaconu a venit la microfonul Avangardei pentru o ediție de excepție, în care mărturisea, în premieră, detalii referitoare la proiectul de a scrie culisele teatrelor din timpul comunismului, incluzând episodul cenzurii Revizorului lui Pintilie, la care participă chiar angajați ai teatrului. Un actor complet, care a cucerit lumea teatrului și a filmului convins că oricine, în viața asta, e un actor, chiar și un bărbat care își repetă îndelung momentul primei declarații de dragoste pentru o femeie" spune Ionuț Vulpescu, realizatorul podcastului Avangarda.

Una dintre întrebările ridicate pe parcursul emisiunii a fost - Ce înseamnă celebra replică din Filantropica, „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană.”

@sven.promo Filantropica - Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană! #GheorgheDinică #filantropul ♬ sunet original - Sven

Mircea Diaconu a venit cu lămuriri, făcând referire și la ofertele de roluri pe care le-a primit în ultima perioadă:

I.V.: După Revoluție ați avut câteva roluri memorabile în filmele lui Nae Caranfil.

M.D.: Da, e cu totul altceva!

I.V.: Asfalt Tango, Filantropica! Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană. Așa să fie?

M.D.: Da! Pomană sau altceva, nu vedeți, că până la urmă, de mai multe ori am făcut un fel de explicație publică. Toți suntem actori, într-o măsură sau alta, într-un fel sal altul. Folosim ingrediente actoricești dintr-o împrejurare sau alta. Ce înseamnă asta? Că un om vrea să meargă într-o audiență. Să obțină ceva. Și atunci, dinainte, se îmbracă altfel, repetă spusele, pledoaria, monologul, acasă, de mai multe ori, se pregătește actoricește pentru momentul audienței. Și când ajunge acolo, o și joacă, obține succes. Sau un om vrea să spună „te iubesc” unei fete. Iarăși, e un moment pe care și-l lucrează. Se îmbracă într-un anume fel, spune lucrul, e o formă de actorie. Toți facem lucrul acesta, într-un fel sau altul. Deci, până la urmă, noi, făcând-o deschis, măcar recunoaștem lucrul acesta de dimineață până seara, toți suntem actori. Dar toți oamenii sunt actori.

I.V.: Nu vă e dor de filmări?

M.D.: Nu filmările în sine. În sine, filmarea e o muncă grea și nu poate să îți fie dor de o muncă grea neapărat. Dar de ce iese mi-e dor, de ce ar putea ieși mi-ar fi dor. Dar sunt povești subțiri. Am refuzat foarte mult în ultimii ani, texte, vreau să zic, care nu mi s-au părut bune. Și după aceea nu m-a mai deranjat foarte multă lume. Dar vreau să mă cucerească un text, să mă supună. Când am citit Filantropica, am căzut de pe scaun. Când l-am citit numai! Ce inteligență, ce construcție! Ai o construcție! Extraordinară! Beton! Scenariul, povestea, filmările, pe măsură, nu s-a greșit cu nimic. E un mare film acela. Și am fost fericit că am făcut și eu parte din el.

Cea din urmă discuție dintre Ionuț Vulpescu și Mircea Diaconu, o prelegere despre emoții, regrete și lucruri (im)pardonabile din lumea teatrului și cinematografiei românești, poate fi vizionată aici:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News