Reţetele vechi româneşti au uneori nume ciudate, alteori sunt făcute cu ingrediente pe care bucătăria modernă nu le mai combină la fel. Iată una dintre "ciudăţeniile" bucătăriei vechi. Nu este tocmai o mâncare neobişnuită, ci mai degrabă denumirea o face să pară... "altceva".
Mâncarea de brozbe se prepară în special în Banatul de munte, dar se poate întâlni și în Ardeal, mai ales în Hunedoara.
Potrivit dicţionarului, termenul broajbă/ broajbe cu variantele sale brojbă, bro(a)șbă, bro(a)zbă, brojbe, bro(a)șbe, bro(a)zbe înseamnă nap, find împrumutat din cuvântul sârb „broskva” ce înseamnă „gulie”. În prezent, cuvântul „brozbe”/”broajbe” etc. este folosit cu diferite sensuri, în diferite zone ale țării desemnând legume cu aspect sferic, din familii apropiate: semnifică sfecle sau napi în județul Hunedoara (pe Valea Jiului:brozbe văcești = sfeclă furajeră, brozbe de mâncare = napi iar în satul Bărăștii Iliei brozbe = sfecle), are sensul de varză (în Moldova), gulii (în Ardeal – M-ții Apuseni) sau rapiță (în alte zone).
În Maramureș broazbele sau brozbuțele au sensul de sarmale și de căpățâni. „Brozbele” cu semnificația „napi” se găsesc destul de rar în acest moment, fiind cultivate în zone restrânse din Banat (zona Caransebeș-Reșița) și din Ardeal (zona Hunedoara – Valea Jiului).
Brozbe – napi (pot fi înlocuiți cu sfeclă roșie)
Un ciolan sau carne de porc
Făină
Ulei
Piper și sare după gust
Smântână (pentru servire)
Se curăţă brozbele de coajă şi se rad pe răzătoarea de mere. Se călesc împreună cu puţină ceapă. Peste brozbele rase se adaugă apoi un ciolan crud sau carne de porc şi se călește împreună până se înmoaie carnea. Se presară cu făină ca la ciuşpais, adăugându-se în mâncare după gust puţin piper măcinat şi se mai lasă pe foc aproximativ 10 minute.
Pentru o culoare plăcută, la prepararea mâncării de brozbe se poate folosi sfeclă roșie în loc de napi. Mâncarea va avea o culoare atractivă, însă va păstra gustul dulceag ca și în cazul în care ar fi fost folosiți napi.
În mâncarea gata preparată, când este servită se mai poate adăuga smântână, pentru un gust dulce-acrișor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu