Mâncarea gătită în casă sau cea cumpărată. Care crezi că e mai sănătoasă?

Alegeri prezidentiale 2024

Trei sferturi dintre consumatorii din mediul urban consideră că mâncarea gătită în casă este mai sănătoasă decât cea cumpărată.

De asemenea, 42% dintre consumatorii consideră că nu mănâncă nici sănătos, nici nesănătos, scrie Mediafax.

"Produsele bio trebuie să fie mai convingătoare. 36% dintre respondenţi apreciază că acestea sunt mai sănătoase decât alimentele ce nu sunt considerate bio, în timp ce 28% cred că această afirmaţie nu este adevărată. În plus, 36% dintre respondenţi nu pot exprima o poziţie clară pe acest subiect", mai arată studiul "În bucătăria românilor – de la raft în farfurie", arată Nielsen.

Aproape o treime din respondenţi nu iau micul dejun, motivând această decizie prin lipsa unei nevoi de a mânca, precum şi prin lipsa de timp.

Bărbații gătesc mai mult

În ceea ce priveşte gătitul, raportul notează o implicare mai mare a bărbaţilor în bucătărie odată cu înaintarea în vârstă, pentru că le place să încerce reţete experimentale, iar atunci când au reuşite culinare se simt mai încrezători în forţele proprii.

"Bucătăria şi ritualurile specifice (gătitul şi aşezatul mesei) sunt factori de atracţie pentru copii. Bucătăria devine un teatru de interacţiune familială şi o scenă propice pentru educare, pentru căpătarea unor deprinderi şi transmiterea unor valori de la părinţi la copii. O farfurie golită şi apreciată de copil rămâne o mare victorie a femeii în peisajul casnic", arată Nielsen.

VEZI ȘI: O nouă fraudă uriașă cu mâncare

Totodată, adolescenţii oferă susţinere la cumpărături, iar mamele sunt cel mai adesea responsabile de pregătirea pachetului zilnic pe care îl iau la şcoală, opţiunea numărul unu rămânând sandvişul.

"În bucătăria românilor - de la raft în farfurie" este cel de-al zecelea raport de cercetare SMARK Research realizat de Nielsen România pe un eşantion de 816 respondenţi din mediul urban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel