Un bucătar de la Casa Regală a făcut dezvăluiri din interior, în ceea ce privește mesele Reginei Elisabeta.
Publicitate
Un bucătar chef al Casei Regale britanice a scos la iveală secrete din interiorul familiei și despre ceea ce mănâncă Regina Elisabeta.
Graham Tinsley, chef-ul care a gătit pentru Majestatea Sa de nenumărate ori, a dezvăluit că trebuia să radiografieze preparatele Reginei Elisabeta, înainte de a-i fi servite la cinele de stat.
Cheful irlandez a făcut uimitoarea declaraţie în timpul unui interviu oferit celor de la revista Hello! săptămâna aceasta.
Mai mult, acesta susţine că măsurile de securitate sunt foarte stricte când vine vorba de întrunirile Suveranei cu alte personalităţi de cel mai înalt rang.
"Dacă preparam mâncarea doar pentru familia regală, nu simţeam atât de puternic protocolul de securitate. Lucrurile se schimbau, însă, atunci când erau prezenţi la masă preşedinţi de stat, atunci măsurile erau extrem de stricte. Dacă asiguram mâncarea pentru un banchet la care erau prezenţi preşedinţi de ţară, toată lumea din echipă trebuia să ne întâlnim la un sediu de poliţie, de unde eram preluaţi cu motocicleta şi duşi la castel", a dezvăluit Graham Tinsley.
"Pentru banchetele de la cel mai înalt nivel, trebuia să scoatem toată mâncarea, toate containerele, cuţitele şi tot echipamentul nostru din bucătărie şi să le trecem printr-un aparat de cu raze X. Le radiografiau!", a mai spus bucătarul regal.
Darren McGrady, fostul bucătar de la Palatul Buckingham, a declarat pentru publicaţia „Food and Wine‟ în ce constă meniul Reginei Elisabeta. Mai exact ceea ce îi este permis şi ce nu, dar și câteva dintre obiceiurile pe care ceilalți membrii le au atunci când iau masa.
La micul dejun, Regina Elisabeta preferă cerealele, un ou fiert şi o ceaşcă de ceai. La prânz, dacă mănâncă singură, are porţii mici de legume cu carne de pasăre sau peşte. În caz contrar, are o masă cu patru feluri, care începe cu o salată. Îi place să mănânce vânat, de aceea acest tip de carne nu lipseşte de pe mese.
La ceaiul de după-amiază, regina a înlocuit feliile de tort pe care le avea cândva, cu sandvişuri, iar ceaiul îl preferă fără zahăr.
Din cauza faptului că Familia Regală are de obicei multe întâlniri de-a lungul zilei, nu li se permite să mănânce usturoi. În plus, pastele nu sunt interzise, dar sunt consumate la ocazii speciale și acelaşi lucru se întâmplă şi pentru cartofi şi orez.
Mai mult, le este interzis să mănânce cu mâinile. Chiar dacă la mesele importante este ceva normal, se pare că până și fructele le mănâncă cu tacâmurile. Acesta este motivul pentru care strugurii sunt serviţi mai des, deoarece sunt uşor de consumat. Un alt detaliu interesant este şi în cazul burgerilor care trebuie aduşi la masă fără chifle, pentru a putea fi tăiaţi cu cuţitul şi furculiţa, citează ciao.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu