A început sezonul parfumat de toamnă. Dacă vrei să te bucuri de aromele acestui anotimp, îți propunem o mâncărică numai bună în această perioadă. Iată rețeta.
Ingrediente
- 600 g muşchiuleţ de porc
- 3 ardei capia
- 1 ardei verde
- 2 dovlecei
- 2 cepe roşii
- 1 ardei iute
- 2 gogoşari
- piper boabe
- sare
- boia dulce
- boia iute
- 3-4 linguri ulei
- 1-2 foi dafin
- 4 roşii
1-2 crenguțe cimbru
Cum se prepară
Se taie muşchiuleţul de porc cubuleţe şi se călesc într-o cratiţă cu ulei până capătă culoarea albă şi se condimentează cu sare, piper, boia iute şi dulce, potrivit retete.unica.ro. Între timp se curăţă ceapa, care se spală şi se taie solzişori. Ceapa se căleşte împreună cu muşchiuleţul de porc. Se adaugă ardeiul iute tocat mărunt şi puţină apă şi se lasă să fiarbă la foc mic.
Separat, se curăţă ardeii, dovleacul şi gogoşarii şi se taie rondele. Legumele se adaugă peste carne şi se lasă să mai clocotească câteva minute. Se pun foile de dafin şi crenguţele de cimbru şi se acoperă cu un capac.
Roşiile se taie rondele şi se aşează în cratiţă. Tocana se bagă în cuptor şi se lasă 30-40 de minute până capătă o crustă aurie. Se serveşte ornată cu verdeaţă şi cu pâine ţărănească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu