"Mâncătorul de femei" și-a primit pedeapsa

Foto: suceavanews.ro
Foto: suceavanews.ro

Vasile Lavric, bărbatul judecat pentru tentativă de omor după ce trei surori care au avut relaţii cu el au dispărut fără urmă,a fost condamnat. 

Vasile Lavric,  în vârstă de 57 de ani din Rădăuți, a fost condamnat joi, 16 aprilie, la 3 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere. Decizia luată de Curtea de Apel Suceava este una finală.

Rădăuţeanul are şi o serie de obligaţii, cum ar fi să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii privind mijloacele lui de existenţă.

Citește și: Un nou caz Râmaru: bărbat din Rădăuți, acuzat că a ucis şase femei

Vasile Lavric a fost judecat pentru o tentativă de omor comisă în urmă cu aproape 15 ani împotriva Nicoletei Lavric, fostă Iordache, una din cele trei surori dispărute fără urmă după ce au avut relaţii cu bărbatul. Procurorii susţin că, în noiembrie 2000, Lavric şi-a lovit soţia de atunci, Nicoleta Lavric, cu un ciocan în cap, în mod repetat. Deşi loviturile nu i-au pus femeii direct în pericol viaţa, procurorii au invocat intenţia, modul în care s-a petrecut agresiunea - lovituri de ciocan în cap pentru a-i reţine infracţiunea de tentativă de omor.

La vremea respectivă, soţia sa a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a primit îngrijiri medicale, după care a fost externată şi a trăit încă cinci ani alături de soţul ei. A dispărut fără urmă în aprilie 2005, precizează rtv.net.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel