Vasile Lavic, zis și ”mâncătorul de femei”, a fost trimis în judecată. Criminalistul Tudorel Butoi a comentat acest caz.
Publicitate
Vasile Lavric din Rădăuți, supranumit ”mâncătorul de femei”, este acuzat că a ucis trei surori printre care și fosta sa soție. El a fost trimis acum în judecată, transmite Realitatea Plus. Bărbatul va fi judecat la Tribunalul Suceava pentru infracțiunile de violență în familie în varianta omorului calificat și profanare de cadavre sau morminte. Acuzațiile cutremurătoare din acest caz amintesc de omorul celebrei avocate din Brașov, Elodia Ghinescu. De altfel, anchetatorul este același. Cadavrul soției sale nu a fost găsit nici până în ziua de astăzi. Crima ar avea la bază motive de gelozie.
”În urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpatul, în noaptea de 10/11 iunie 2020, și-ar fi luat soția de la domiciliul comun situat în municipiul Rădăuți, transportând-o într-un loc necunoscut, după care pe fondul geloziei ar fi agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra a 7 bunuri imobile ale inculpatului, respectiv asupra a două autoturisme. Totodată, procurorii au solicitat în baza art. 330 din Codul de procedură penală menținerea măsurii arestării preventive și a sechestrului asigurător constituit”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Criminalistul Tudorel Butoi a comentat acest caz și a afirmat că ancheta este mult mai complicată atunci când cadavrul nu este găsit.
„Sunt mai multe cazuri în care au fost condamnări fără cadavru. Este foarte probabil să ne așteptăm la o condamnare și în acest caz. Ancheta este mult mai dificilă, dar nu este imposibilă. Sunt multe probe care duc către un criminal”, a spus psihologul criminalist Tudorel Butoi la Realitatea Plus.
În urmă cu 6 ani, bărbatul a mai fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru tentativă de omor. Atunci, Lavric a fost acuzat că și-a ucis cea de-a treia soție, în 2000, după ce a lovit-o în cap cu un ciocan.
Reamintim că Elodia Ghinescu a fost omorâtă în urmă cu 14 ani. Cadavrul femeii nu a fost găsit nici astăzi. Totuși, soțul său, Cristian Cioacă, a fost într-un final condamnat, după 7 ani de la moartea Elodiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News