Manchester City, campioana en titre a Angliei, a ridiculizat-o pe Watford, sâmbătă seara, în etapa a 6-a din Premier League, administrându-i un scor de maidan, 8-0 (5-0), pe Etihad Stadium.
Într-un meci care a curs practic într-o singură direcţie, pe tabela de marcaj şi-au trecut numele David Silva (1), Sergio Aguero (7, penalty), Riyad Mahrez (12), Bernardo Silva cu un hat-trick (15, 48, 60), Nicolas Otamendi (18) şi Kevin De Bruyne (85).
Manchester City ajunge astfel pe locul 2 în clasament, cu 13 puncte, cu 2 mai puţin decât Liverpool, iar Watford ocupă ultima poziţie, cu 2 puncte.
În alte partide de sâmbătă, Burnley a trecut cu 2-0 de Norwich City, iar Everton a cedat surprinzător acasă, 0-2, cu Sheffield United.
În cursul acestei seri se va mai disputa Newcastle - Brighton, restul partidelor etapei, inclusiv derbyul Chelsea - Liverpool urmând să se dispute duminică.
Vezi :
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News