Mandorlini (CFR Cluj) acuză arbitrajul după meciul pierdut cu FCSB / Charalambous, replică: Eu nu am văzut aşa ceva - Video

Facebook FCSB
Facebook FCSB

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat, duminică seara, într-o conferinţă de presă susţinută după înfrângerea cu FCSB, scor 1-0, că partida a fost decisă de o eroare a arbitrului Marcel Bîrsan. 

Tehnicianul a explicat că CFR Cluj trebuia să primească un penalty pentru un henţ al fundaşului echipei FCSB, Joyskim Dawa, în propriul careu. De asemenea, el a menţionat că lovitura de la 11 m din care FCSB a marcat unicul gol al întâlnirii a fost acordată eronat.

VIDEO

Youtube video image

'Azi n-a funcţionat arbitrajul, asta nu a funcţionat. Sunt unele episoade în anumite meciuri care sunt clare şi decid rezultatul, iar azi a fost clar henţul lui Dawa în careu pe care arbitrul nu l-a văzut. Apoi s-a dat un penalty pentru FCSB pe care doar arbitrul l-a văzut, la o atingere involuntară. În rest a fost un meci dificil, echilibrat. Noi am avut mai puţină energie decât adversarii pentru că am consumat-o în meciul cu Adana din Conference League. În fotbal greşeli fac şi jucătorii, fac şi antrenorii, dar azi au făcut arbitrii. Noi am revăzut de foarte multe ori acea fază la Dawa, mâna a fost clar depărtată de corp, iar arbitrul a refuzat să dea penalty. Meciul a fost decis de o eroare a arbitrului', a afirmat antrenorul.

El susţine că este anormal şi incorect să aibă loc asemenea greşeli de arbitraj la meciuri atât de importante.

'Azi au fost pe teren două echipe puternice, din păcate rezultatul a fost decis de o persoană. Este anormal şi incorect. În meciuri atât de importante, cu atât de multă lume în tribună, nu poţi să decizi tu rezultat, fără să te duci să revezi imaginile la VAR. E un lucru dăunător pentru fotbalul românesc, suntem supăraţi pentru că nu meritam să pierdem. E foarte frumos să joci pe acest stadion, cu o asemenea atmosferă, pentru oricine e o bucurie să joace aici, însă pentru noi a devenit o tristeţe. Pentru că o greşeală a decis un meci între două echipe puternice', a precizat Mandorlini.

'În meciul cu Adana am pierdut din cauza a două greşeli făcute de jucătorii noştri, dar atunci când decid alţii nu este frumos. E destul de greu să greşeşti când ai şi tehnologia VAR. Acum VAR joacă un rol important, arbitrii au şansa să revadă fazele. Putea să vadă că a fost penalty clar pentru CFR', a adăugat tehnicianul italian.

FCSB a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Stadionul Steaua, într-un meci din etapa a patra a Superligii de fotbal. La revenirea sa în Ghencea, după opt ani, FCSB a obţinut victoria prin golul marcat de Andrea Compagno (67 - penalty), după un fault comis de mijlocaşul croat Lovro Cvek asupra italianului. 

Citește și -  Charalambous(FCSB), după victoria cu CFR Cluj - Trebuie să rămânem umili şi să muncim, e doar începutul campionatului

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, duminică seara, în conferinţa de presă de după victoria cu CFR Cluj, scor 1-0, că jucătorii săi trebuie să rămână umili şi să muncească în continuare pentru că este doar începutul campionatului şi nu au realizat nimic până acum.

'Sunt mândru de jucătorii mei pentru că sunt concentraţi, chiar dacă joacă din 3 în 3 zile. Azi au arătat o atitudine foarte bună şi au câştigat. Însă trebuie să rămânem umili pentru că este doar prima parte a campionatului. Nu am realizat nimic până acum. Am reuşit câteva victorii, e bine pentru moral, însă avem în faţă multe meciuri şi trebuie să rămânem umili pentru a continua în acelaşi fel. Au trecut doar câteva etape, suntem la început, trebuie doar să lăsăm capul jos, să muncim şi iar să muncim', a menţionat Charalambous.

Antrenorul s-a bucurat că FCSB a revenit după opt ani pe Stadionul Steaua: 'Sunt fericit pentru suporterii noştri, au fost cu adevărat minunaţi azi. Să jucăm pe acest stadion a fost foarte frumos atât pentru jucători, cât şi pentru suporteri. Fanii au creat o atmosferă plăcută şi foarte importantă pentru jucători, pentru noi toţi. Toată lumea s-a bucurat de acest meci, pe acest stadion frumos'.

Referitor la faptul că antrenorul echipei CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat că rezultatul partidei a fost decis de arbitraj, Charalambous a afirmat că în opinia sa nu au existat greşeli.

'Cred că azi am fost mult mai buni pe toată durata celor 90 de minute. Nu cred că aceste greşeli de abitraj au existat din punctul meu de vedere. Eu nu am văzut aşa ceva azi. Este opinia antrenorului lor, o respect, însă părerea mea este contrară. Dacă era penalty la Dawa există VAR şi se dădea penalty. Dar nu s-a dat', a precizat Charalambous. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel