PNL și-a desemnat deja candidatul la președinție, decizia fiind statutată de cel mai înalt for de conducere al partidului - Congresul, astfel că o dezbatere internă asupra acestui subiect este încheiată, fiecărui liberal revenindu-i sarcina să se implice activ pentru alegerea lui Crin Antonescu, a transmis în cadrul unui comunicat de presă primarul sectorului 6 şi şef al filialei PNL de sector, Rareş Mănescu.
"PNL este un partid serios, un partener activ într-o coaliție aflată la guvernare și care are un candidat la funcția de Președinte al României, în persoana lui Crin Antonescu. În acest moment, o discuție referitoare la propunerea PNL, și în fapt a USL, nu își are rostul pentru că decizia a fost deja luată. Crin Antonescu este candidatul pentru funcția de Președinte al României, recunoscut ca atare de Congresele celor trei partide componente ale USL", transmite Mănescu într-un comunicat, potrivit NewsIn.
Președintele PNL Sector 6 îşi îndeamnă toţii colegii să-şi canalizeze energia pentru alegerea lui Crin Antonescu. "În cadrul PNL, dezbaterea internă asupra persoanei desemnate de PNL pentru funcția de Președinte al României este încheiată și statuată de cel mai înalt for de conducere al PNL – Congresul. Așadar, în acest moment, fiecare membru al PNL trebuie să se implice activ în pregătirea alegerilor prezidențiale și alegerea domnului Crin Antonescu în funcția de Președinte al României", conchide Mănescu.
Comunicatul primarului PNL al Sectorului 6 survine după ce Călin Popescu Tăriceanu a lansat vineri ideea organizării de alegeri interne în PNL pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu