Manfred Weber, președintele PPE, de acord cu Macron: Europa trebuie să aibă un scut nuclear independent de SUA

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Președintele PPE, Manfred Weber, a declarat, într-un interviu pentru Politico, că susține ideea unui scut nuclear al UE, care să descurajeze Rusia, independent de NATO. Germania a fost reticentă în a accepta propunerea făcută de Franța, în 2020, când președintele Macron a avansat proiectul unei structuri de apărare comună a UE.

Aflat în drum spre Kiev, Weber a declarat, într-un interviu telefonic reporterilor Politico, că o soluție rapidă ar fi integrarea capacităților nucleare franco-britanice într-un sistem de apărare european, iar pe termen lung ar trebui construit un scut nuclear al UE.

”Vrem să fim în NATO, dar trebuie să fim suficient de puternici pentru a ne putea apăra și fără NATO sau în vremuri cum ar fi cele cu Trump la conducerea SUA. Indiferent cine este ales în America, Europa trebuie să poată sta pe picioarele ei în ceea ce privește politica externă și să poată să se apere independent. Europa trebuie să-și construiască descurajarea nucleară, trebuie să fim capabili să descurajăm amenințările nucleare și să ne apărăm. Toți știm că, atunci când vine vorba de apărare, opțiunea nucleară este cea cu adevărat decisivă", a spus influentul lider populist german.

În momentul de față, NATO are armament nuclear american în baze militare din Belgia, Germania, Italia, Țările de Jos și Turcia. De la invazia completă a Ucrainei de către Rusia, Putin a intensificat semnificativ retorica sa nucleară și a făcut în mod regulat amenințări voalate cu arme atomice către Vest.

În cadrul UE, singura țară care ar putea juca un rol mai important este Franța, care are aproximativ 300 de focoase nucleare. Președintele francez Emmanuel Macron a lansat ideea unui scut nuclear european condus de Franța în 2020, când a solicitat un "dialog strategic" cu privire la "rolul descurajării nucleare în securitatea colectivă a Europei", dar Germania nu a acceptat această ofertă. În 2022, Franța a îndemnat din nou la o discuție cu Berlinul, spunând că propunerea este încă valabilă.

Weber, care va candida pentru un nou mandat în PE, a recunoscut că politica de înarmare nucleară trebuie văzută ca un obiectiv pe termen lung al Uniunii, iar până la realizarea scutului nuclear European ar trebui acceptată oferta președintelui Macron, de integrare a arsenalului nuclear francez în structura de apărare comună a blocului comunitar. De asemenea, Weber a cerut începerea unui dialog cu Marea Britanie în acest sens, spunând că problemele post-Brexit trebuie depășite, iar politicile de apărare ale UE și Marii Britanii pot fi coordonate.

Franța a început, încă din 1954, construcția unei forte nucleare proprii, pentru descurajarea unei amenințări sovietice. Președintele Charles de Gaulle, revenit la putere în 1958, a consolidat viziunea inițială în conceptul bine definit al unei ”Forțe de descurajare nucleară” complet funcționale, capabilă să protejeze Franța de un atac sovietic sau străin și independentă de Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), pe care de Gaulle o considera prea dominată de Statele Unite.

În special, Franța era îngrijorată că, în cazul unei invazii sovietice, Statele Unite, deja implicate în Războiul din Vietnam și temându-se de represaliile URSS, nu ar veni în ajutorul aliaților săi din Europa de Vest, după o primă lovitură nucleară a Moscovei. De Gaulle considera că Franța nu ar trebui niciodată să-și încredințeze apărarea și, prin urmare existența sa unui protector străin, pe care nu știe cât de mult poate conta.

Viziunea gaulistă a fost îmbrățișată și de președintele Macron, temerile europenilor fiind accentuate în timpul primului mandat al ”izolaționistului” Trump.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel