Poliţia a făcut uz marţi seară de gaze lacrimogene şi de grenade sonice pentru a-i dispersa pe militanţii anti-Wall Street la Oakland (California), în apropiere de San Francisco, a informat un fotograf al AFP.
Manifestanţii au fost dispersaţi după intervenţia poliţiei, care a operat şi arestări la protest.
Cel puţin unul dintre protestatari, căzut la pământ, sângera la cap şi şi-a pierdut cunoştinţa, iar apoi a fost evacuat de manifestanţi, a relatat un martor.
Protestatarii, care s-au regrupat apoi, au început să arunce cu ouă în direcţia poliţiei, care a replicat cu gloanţe cu vopsea.
Câteva ore mai devreme poliţia arestase 85 de militanţi anti-Wall Street la Oakland, în timp ce încerca să degajeze locul ocupat de manifestanţi. Potrivit postului de televiziune CBS, poliţia a recurs deja la gaze lacrimogene în cursul acestei operaţiuni.
Militanţii mişcării 'Să ocupăm Wall Street' s-au instalat de la 17 septembrie în cartierul financiar Wall Street de la New York pentru a denunţa excesele şi inegalităţile crescânde. Ulterior, exemplul lor a fost urmat şi de alţi manifestanţi în întreaga ţară, notează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu