„Manifestări neurologice în boli digestive" de Gabriela Mihăilescu, la Editura Viața Medicală Românească

Editura Viața Medicală Românească din București a lansat un nou titlu de carte medicala românească: "MANIFESTĂRI NEUROLOGICE ÎN BOLI DIGESTIVE", având drept autor coordonator pe Gabriela Mihăilescu, un cunoscut și apreciat neurolog și cadru didactic universitar ce activează la Spitalul Clinic Colentina din București, doctor în Medicină al Universităților Eberhard Karls din Tübingen și al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București.

Alegeri prezidentiale 2024

Lansată la 12 mai 2016, cu ocazia zilei Editurii "Viața Medicală Românească",  evenimentul s-a dovedit unul de excepție, având loc sub patronajul Academiei Române și sub auspiciile Academiei de Științe Medicale, lucrarea fiind prezentată de  profesorul dr. Alexandru Șerbănescu, membru al Academiei de Științe Medicale, cel care a fost primul cititor și critic de specialitate al acestei cărți și cel care a scris și prefața cărții si, ulterior, la cel de la XIV-lea Congres Național al Societății de Neurologie din România.

Lucrarea este un ghid practic, care unește două specialități medicale – gastroenterologia și neurologia. Foarte bine documentată și sistematizată, cu o bibliografie exhaustivă și recentă, aceasta privește frecventele cazuri în care patologiile digestive și neurologice se întrepătrund. În aceste situații, integrarea semnelor și a simptomelor în vederea stabilirii unor diagnostice și tratamente corecte este esențială. Consultarea acestei cărți ar putea simplifica mult munca neurologilor, a gastroenterologilor, a hepatologilor, a specialiștilor în medicină internă, medicină de familie, medicină de urgență, anesteziști, chirurgi care practică transplantul hepatic sau chirurgia bariatrică, și a tuturor celor interesați în a privi pacientul ca un întreg.

Cartea tratează în prima parte manifestările neurologice prezente în bolile hepatice, genetice sau dobândite, iar cea de a doua parte abordează manifestările neurologice prezente în bolile tubului digestiv și ale pancreasului. Este rezultată din practica medicală a echipei coordonate de dr. Gabriela Mihăilescu, echipă formată din specialiști cu multă experiență clinică, didactică și în elaborarea de lucrări științifice, activând la Spitalul Clinic Colentina din București: profesor universitar dr. Ioan Buraga (medic primar neurolog), șef de lucrări dr. Sanda Maria Nica (medic primar neurolog), dr. Cristina Băetu (medic specialist neurolog) și dr. Ioana Buraga (medic specialist anestezie terapie intensivă) și la Spitalul Clinic Fundeni - dr. Letiția Țugui (medic primar gastroenterolog). Lucrarea poate fi găsită în prezent la librăriile Centrului de Librării București, cât și la sediul Editurii Viața Medicală Românească.

Consultarea aceste noi lucrări facilitează rezolvarea unor probleme de diagnostic interdisciplinar și tratament, crescând astfel eficacitatea actului medical și calitatea vieții pacienților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel