Manifestaţii în Japonia împotriva energiei nucleare, la trei luni de la dezastrul din Fukushima

japan_nuclear_protest_ap_110430
japan_nuclear_protest_ap_110430

Mai multe oraşe din Japonia sunt, sâmbătă, scena unor manifestaţii în masă împotriva utilizării energiei nucleare, prin aceste acţiuni de stradă japonezii intenţionând să marcheze trei luni de la catastrofa care a lovit arhipelagul nipon, transmit AP şi AFP.

La 11 martie, un cutremur de pământ, produs în largul Oceanului Pacific, a declanşat un val seismic de circa 14 metri, care a măturat oraşe şi sate întregi pe întreaga coastă a Tohoku (nord-est), iar bilanţul victimelor consemnează peste 23.000 de morţi şi dispăruţi.

Dezastrul - ce a devastat coasta de nord-est a arhipelagului nipon - a provocat o înlănţuire de accidente la centrala nucleară Fukushima Daiichi, situată la 220 kilometri nord-est de Tokyo, care au fost însoţite de explozii, incendii şi scurgeri de radiaţii la instalaţiile nucleare, ca urmare a ieşirii din uz a sistemelor de răcire. Aceasta este cea mai gravă criză nucleară după cea de acum 25 de ani de la Cernobâl.

Reconstrucţia zonei de coastă Tohoku, acoperită estimativ cu 25 milioane de tone de moloz şi aproximativ 15 milioane tone de noroi, ar putea dura ani şi va costa sute de miliarde de euro, potrivit experţilor.

La trei luni de la cutremur, peste 90.000 de persoane, evacuate din zona devastată şi din împrejurimile centralei Fukushima-1, continuă să trăiască în adăposturi de refugiaţi, cu speranţa că într-o zi se vor putea întoarce acasă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel