Află ce declarații a făcut prim-ministrul irlandez Leo Varadkar.
Prim-ministrul irlandez Leo Varadkar şi-a exprimat duminică preocuparea după declanşarea unui incendiu la o clădire în zona căreia au avut loc manifestaţii ostile primirii de migranţi, relatează AFP.
Până la 40 de pompieri au fost mobilizaţi pentru a stinge incendiul, la care au fost chemaţi să intervină duminică, la ora locală 07.00.
Într-un comunicat, şeful guvernului s-a declarat ”foarte preocupat” de acest incendiu, care intervine după alte incidente din ţară, conform Agerpres.
”Nu există niciodată nicio justificare pentru violenţă, incendii criminale sau vandalism în republica noastră”, a declarat el. Premierul a subliniat, de asemenea, ironia profundă a faptului că ”cei care încearcă să lege imigraţia şi delincvenţa se angajează ei înşişi în delicte grave”.
Potrivit media publice RTE, clădirea, un fost cămin de bătrâni din apropiere de Dublin, a fost vizată în ultimul timp de manifestanţi care cred că va fi folosită pentru primirea de refugiaţi.
În decembrie, un hotel care urma să găzduiască solicitanţi de azil a fost deja ţinta unui incendiu criminal.
La sfârşitul lui noiembrie, capitala Dublin a fost zguduită de violenţe fără precedent, pe care autorităţile le-au imputat unor agitatori de extremă dreapta, după un atac cu cuţitul, în care au fost rănite patru persoane, între care trei copii.
Guvernul a explicat valul de violenţe prin difuzarea de zvonuri pe reţelele sociale, unii internauţi afirmând că atacatorul era un ”imigrant ilegal” sau un ”cetăţean algerian”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu