Mai multe publicaţii româneşti au titrat în ultimele zile că CNN a relatat despre protestele din Piaţa Universităţii împotriva exploatărilor miniere prin cianuri de la Roşia Montană. Articolul în cauză, "Primăvara Arabă, Vara Turcească, Toamna Românească. Protestele românilor, un model de demonstraţii paşnice", a apărut CNN IReport, o platformă care promovează jurnalismul cetăţenesc. Site-ul le dă ocazia cititorilor să redacteze ştiri pe care instituţia de presă, Cable News Network, nu le editează şi al căror conţinut nu este verificat.
Protestele împotriva proiectului Roşia Montană au avut ecou în presa internaţională, dovadă materialele pe acest subiect ale agenţiilor Reuters şi AFP. Cel mai des invocat şi promovat în social media românească a fost însă un material din CNN Ireport, folosit de activişti drept platformă pentru o şi mai puternică demonizare a presei româneşti, după modelul "presa internaţională analizează subiectul pe care 'presa română plină de minciună' îl ocoleşte pentru că e cumpărată".
Succesul articolului semnat Raluca Besliu printre susţinătorii cauzei anti-Roşia Montană s-a datorat, probabil, şi pasajelor părtinitoare ale materialului, care vorbeau despre "un proiect de lege strigător la cer şi periculos", "cea mai mare victorie ecologistă a vremurilor noastre", "o victorie pentru întreaga lume" sau "decizii nedrepte şi periculoase".
Autoarea nu este un angajat al CNN, iar poziţiile sale nu sunt cele ale prestigioasei instituţii de presă. "Trebuie să-i daţi o slujbă acestei fete. Cu siguranţă ştie să scrie", este unul dintre comentariile cititorilor.
Deşi unele publicaţii au precizat în textul articolelor că materialul despre "Toamna Românească" a fost postat pe CNN Ireport şi nu pe cnn.com, nimeni nu a specificat că cele două nu trebuie confundate. Iată cum se descrie platforma CNN IReport pe site-ul său: "Tot ce vei citi pe IReport porneşte de la un membru al publicului CNN. Articolele postate pe CNN IReport nu sunt editate, iar informaţiile nu sunt verificate înainte de publicare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu