Manny Pacquiao spune că Floyd Mayweather nu este cel mai dificil adversar din cariera sa

Boxerul filipinez Emmanuel ”Manny” Pacquiao a declarat că americanul Floyd Mayweather, adversarul său din super-meciul de unificare a centurilor la categoria welter, nu este cel mai dificil adversar din cariera sa, deși este neînvins în 47 de partide.

Publicitate

”Nu pot să spun că este cel mai redutabil, pentru că m-am confruntat deja în cariera mea cu Oscar de la Hoya, Juan Manuel Marquez, dar este totuși unul dintre cei mai redutabili”, a spus Pacquiao, 36 ani, într-o conferință de presă la Mandalay Bay Hotel din Las Vegas. De menționat că Mayweather îl aștepta pe filipinez la o conferință comună de presă, la MGM Grand Hotel.

Meciul din 2 mai se anunță unul din evenimentele istorice ale boxului mondial, atât prin valoarea celor doi pugiliști, mărimea burselor, cât și prin centurile WBA, WBC și WBO puse în joc.

Vezi și: Clip fabulos de promovare a meciului Mayweather - Pacquiao

”Încrederea mea este diferită față de alte meciuri: nu sunt nervos, nu sunt nerăbdător, am ceva de dovedit și îmi place să fiu outsider, pentru că asta îmi va permite exprimarea instinctului meu letal”, a continuat filipinezul, primul și singurul boxer care a cucerit centura mondială la opt categorii diferite, potrivit Agerpres.

În Nevada de Sud locuiesc circa 75.000 de filipinezi, astfel că Pacquiao a avut parte de o recepție călduroasă la Las Vegas.

”Nu fiți nervoși, pentru că știu că voi câștiga meciul în ring, așa că fiți relaxați”, le-a transmis fanilor săi Manny, care are 57 de victorii, 5 înfrângeri și 2 egaluri în palmares.

Citește și: Ce s-a întâmplat cu acreditările pentru Mayweather - Pacquaio

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel